Greșeala uriașă comisă de anchetatori în cazul morții lui Adrian Kreiner. L-ar fi reținut pe bărbatul nevinovat din cauza unei confuzii

Greșeala uriașă comisă de anchetatori în cazul morții lui Adrian Kreiner. L-ar fi reținut pe bărbatul nevinovat din cauza unei confuzii

O greșeală uriașă au comis anchetatorii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu. Oamenii legii au reținut un bărbat nevinovat, confuzia fiind generată de prenumele Laurențiu. Mai mult decât atât, adevăratul suspect și cel care a fost dus la audieri sunt din același sat.

Milionarul din Sibiu, torturat și jefuit în propria casă FOTO Adevărul

Milionarul din Sibiu, torturat și jefuit în propria casă FOTO Adevărul

Deși ancheta a reunit reputați criminaliști și investigatori din cadrul Poliției Române, o mare eroare s-a produs. Acesta a pornit de la faptul că unul dintre suspecți se numea Laurențiu, relatează observatornews.ro .

Astfel, un om nevinovat a fost ridicat cu mandat și ținut la audieri mai bine de 10 ore. El ar fi trebuit să fie, conform anunțului anchetatorilor, primul suspect reţinut dintre cei trei acuzaţi că l-au torturat şi l-au jefuit pe omul de afaceri Adrian Kreiner, decedat la spital câteva ore mai târziu.

După mai multe verificări, anchetatorii și-au dat seama că au greșit adevăratul suspect. Este un alt bărbat care poartă acelaşi prenume cu al celui ridicat noaptea trecută din judeţul Dolj. Se pare că acesta este din același sat cu unul dintre suspecți. Până la urmă, după ce a fost interogat mai multe ore, bărbatul a fost lăsat să plece acasă.

Asasinatul de la Sibiu, executat ca în filme, cu o pândă de 24 ore din podul vecin

Joi, 16 noiembrie 2023, reprezentanții Poliției Române au anunțat că au prins o parte dintre suspecții asasinatului afaceristului din Sibiu. Cu acest prilej au ieșit la iveală noi amănunte despre comiterea crimei.

Este vorba despre jaful armat din Sibiu , comis în noaptea de duminică spre luni, 5/6 noiembrie 2023, urmat de decesul afaceristului Adrian Kreiner (50 de ani).

Joi, 16 noiembrie 2023, polițiștii l-au prins pe unul dintre criminali și pe șoferul grupului, ocazie cu care au dezvăluit că dețin informații, deocamdată, despre cinci suspecți.

Despre ceilalți trei făptași implicați, printre care și o femeie, se bănuiește că au părăsit deja țara. De asemenea, sunt indicii că s-a acționat în urma unui pont fiind vorba despre un jaf armat comandat de o cunoștință a afaceristului sibian.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen