Greșeală de proporții comisă de BNR. Datele personale ale cumpărătorilor de monede au fost publicate timp de o oră

Greșeală de proporții comisă de BNR. Datele personale ale cumpărătorilor de monede au fost publicate timp de o oră

Datele personale ale cumpărătorilor de monede aniversare au fost publicate timp de o oră din cauza unei erori de procesare din partea Băncii Naționale a României (BNR), potrivit Profit.ro.

Datele cumpărătorilor de monede aniversare au fost publicate pe site-ul BNR/FOTO: BNR

Datele cumpărătorilor de monede aniversare au fost publicate pe site-ul BNR/FOTO: BNR

„Am acționat cu rapiditate pentru a rezolva problema generată de publicarea eronată și vă asigurăm că au fost luate măsuri pentru a minimiza riscurile repetării unei astfel de acțiuni prin restricții suplimentare de control și expunere a accesului la datele cu caracter personal, context în care vă informăm și cu privire la faptul că încălcarea securității datelor dvs. cu caracter personal a fost notificată Autorității naționale de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal (ANSPDCP), în conformitate cu prevederile art. 33 din Regulamentul (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor)", se arată în mesajul preluat de Profit.ro.

BNR amintește în mesaj și de atacurile de tip phishing, când victimele primesc mailuri care pretind a fi instituții legitime sau vishing, când aceștia sunt apelați telefonic în care apelantul, la fel, pretinde a fi o instituție.

"Ne dorim ca acest mesaj să constituie o avertizare cu privire la potențialele riscuri la care ați putea fi expus, precum recepționarea de mesaje nesolicitate sau utilizarea de către persoane neautorizate a acestor date în alte scopuri, atacuri de tip phishing (primirea de e-mailuri care par a fi de la instituții legitime - bănci, companii de utilități sau instituții publice – prin care să vi se solicite informații suplimentare sau acces la conturi personale) și vishing (apelarea telefonică de către persoane care pretind că sunt reprezentanți ai unor instituții publice și cerând informații suplimentare - parole, coduri PIN - sub pretextul unei "verificări"), și o conștientizare în vederea preîntâmpinării materializării acestora, astfel încât să aveți posibilitatea de a aprecia în deplină cunoștință de cauză anumite acțiuni nedorite și de a adopta măsuri de precauție suplimentare", adaugă BNR.

Incidentul s-a produs în urma lansării procesului de rezervare online pentru emisiunea numismatică cu tema 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii „Neptun”/a unei coli speciale, formată din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

2 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

3 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

4 Ciudată poveste...

5 Care vor fi revendicările Rusiei / Putin a schițat conturul unui acord de pace cu Ucraina