GRECO cere Slovaciei să-şi intensifice eforturile anticorupţie
Slovacia nu face suficiente eforturi pentru combaterea corupţiei la nivelurile superioare ale poliţiei şi politicii, potrivit organismului european special de monitorizare GRECO, citat joi de agenţia DPA.
Grupul de State Împotriva Corupţiei (GRECO), parte a organismului european pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, a cerut într-un raport publicat joi ca politicienii să-şi declare întâlnirile cu lobbyiştii şi să detalieze orice cadouri pe care le primesc.
Averea politicienilor şi posibilele lor interese private ar trebui de asemenea să fie mai transparente, a declarat grupul.
"Pragul activelor care trebuie declarate ar trebui scăzut, mai multe informaţii ar trebui făcute publice şi declaraţii ad hoc ar trebui depuse acolo unde apar riscuri de conflicte de interese", se arată în raport.
În legătură cu forţele de poliţie, GRECO a declarat că "există necesitatea imediată a unui plan operaţional pentru combaterea corupţiei".
Slovacia trebuie de asemenea să identifice regiunile care sunt grav afectate în mod special, potrivit raportului.
Uciderea jurnalistului Jan Kuciak şi a logodnicei sale Martina Kusnirova în februarie 2018 a adus corupţia în vârful
agendei în Slovacia.
Moartea lor a condus la proteste în masă şi în cele din urmă la căderea guvernului.AGERPRES