Grecia: Tsipras și Merkel, de acord ca Atena să-și prezinte propunerile la summitul de marți al zonei euro
Premierul grec Alexis Tsipras 'a convenit, luni, în cadrul unei convorbiri telefonice avute cu cancelarul german Angela Merkel, ca Atena să prezinte marți, la summitul european, propunerile guvernului grec' vizând încheierea unui acord cu creditorii internaționali, a anunțat executivul elen într-un comunicat preluat de AFP.
Liderii zonei euro se vor reuni marți, la Bruxelles, pentru un summit extraordinar consacrat examinării consecințelor votului exprimat la referendumul de duminică din Grecia, prin care populația elenă a respins ultimele propuneri ale creditorilor internaționali privind un nou acord de asistență financiară.
Summitul, solicitat duminică seara de cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande, a fost confirmat luni de președintele Consiliului European, Donald Tusk.
După victoria lui 'Nu' la referendumul de duminică, premierul Alexis Tsipras a dat asigurări că rezultatele consultării populare nu înseamnă 'o ruptură' cu Europa, ci 'o întărire a puterii de negociere' a Atenei pentru continuarea eforturilor sale în vederea încheierii unui acord cu creditorii în privința viitorului financiar al Greciei. AGERPRES