Grecia: Syriza ar obține 23% din voturi la alegerile anticipate din septembrie (sondaj)

Grecia: Syriza ar obține 23% din voturi la alegerile anticipate din septembrie (sondaj)

Partidul Syriza, al premierului demisionar grec Alexis Tsipras, se situează pe prima poziție în preferințele electoratului în perspectiva alegerilor anticipate din septembrie, fiind urmat de formațiunea conservatoare Noua Democrație, relevă un sondaj de opinie realizat de agenția ProRata, transmite vineri Reuters.

Astfel, sondajul — realizat pe un eșantion de 1.000 de persoane — arată că Syriza este susținută de 23% din alegătorii greci (față de 26% în luna iulie), iar Noua Democrație de 19,5% (comparativ cu 15% în iulie).

Unitatea Populară, partidul format săptămâna trecută de foștii membri ai Syriza care s-au opus ultimului program de asistență financiară pentru Grecia, în valoare de 86 de miliarde de euro, este susținut de 3,5% din electorat, plasându-se pe poziția a treia.

În fine, Grecii Independenți, aliatul formațiunii Syriza în fosta coaliție guvernamentală condusă de Alexis Tsipras, ar obține 2% din voturi, scor inferior pragului de 3% necesar accederii în parlament.

Potrivit aceleiași anchete sociologice, 64% dintre greci consideră că decizia lui Tsipras de a demisiona a fost una greșită, iar 68% sunt de părere că Grecia trebuie să rămână în zona euro cu orice costuri, chiar dacă acest lucru ar însemna continuarea măsurilor de austeritate.

În Grecia vor avea loc luna viitoare alegeri legislative anticipate, data probabilă a scrutinului fiind 20 septembrie. Până atunci, afacerile curente ale guvernării sunt gestionate de președinta Curții Supreme, Vassiliki Thanou, numită joi în postul de premier interimar de către președintele Prokopis Pavlopoulos.

Alexis Tsipras și-a anunțat săptămâna trecută demisia de la conducerea guvernului și a cerut organizarea de alegeri anticipate.

El a luat această decizie după sciziunea partidului său Syriza (stânga radicală), pe fondul acordului convenit între Grecia și Uniunea Europeană privind un nou împrumut pentru Atena, în schimbul continuării măsurilor de austeritate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor