Grecia și-a achitat datoria către BCE și poate beneficia în continuare de finanțare pentru bănci

Grecia și-a achitat datoria către BCE și poate beneficia în continuare de finanțare pentru bănci

Grecia a achitat luni Băncii Centrale Europene aproximativ 4,2 miliarde de euro, o plată extrem de importantă, în absența căreia nu ar mai fi beneficiat de finanțarea de urgență pentru băncile elene, transmite Reuters.

Grecia a plătit luni obligațiuni de 3,5 miliarde de euro și dobânzi de 700 milioane de euro. De asemenea, a rambursat un credit de 500 milioane de euro către Banca Centrală a Greciei.

Fără achitarea banilor către BCE, Atena nu ar mai fi beneficiat de finanțarea de urgență pentru băncile elene, în valoare de aproape 90 de miliarde de euro.

Tot luni, Grecia a achitat Fondului Monetar Internațional o serie de arierate în valoare totală de aproximativ două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) și nu se mai află în incapacitate de plată .

Săptămâna trecută, Grecia a obținut un credit punte de 7,16 miliarde de euro de la Mecanismului European de Stabilitate Financiară (EFSM), bani suficienți pentru a asigura finanțarea Greciei până la finalizarea negocierilor cu creditorii internaționali pentru un nou program de ajutor, al treilea program de acest fel după 2010. Negocierile, a cărui valoare este estimată la 86 de miliarde de euro, ar urma să dureze mai multe săptămâni. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen