Grecia: Renovarea Acropolei stârneşte controverse

Grecia: Renovarea Acropolei stârneşte controverse

Proiectul de renovare a Acropolei, celebra stâncă sacră a Atenei, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, s-a confruntat cu numeroase critici, guvernul grec fiind acuzat că a deteriorat acest patrimoniu nepreţuit, informează AFP.

Obiectul principal al acestor nemulţumiri: o nouă pasarelă de beton inaugurată în decembrie, în cadrul unei renovări mai ample, prezentată drept necesară pentru a primi milioane de vizitatori în fiecare an, inclusiv persoane cu mobilitate redusă.

Renumitul arhitect Tasos Tanoulas, fost membru al echipei de restaurare a Acropolei, a calificat această nouă rampă drept "sufocantă" pentru monumentul din secolul al V-lea î.Hr., în timp ce liderul opoziţiei, Alexis Tsipras, a vorbit despre "rele tratamente" suferite de cel mai faimos sit arheologic al Greciei.

Contestatarii lucrărilor de renovare, finalizate în urmă cu puţin peste un an, susţin că acestea au fost realizate fără luarea de precauţii necesare pentru protejarea emblematicului monument.

În replică, guvernul a răspuns că au fost luate toate măsurile de precauţie necesare şi că aceste critici sunt alimentate de opoziţie.

Peste 3,5 milioane de persoane au vizitat Acropola în 2019, înainte de pandemia de coronavirus.

Ministerul Culturii a anunţat săptămâna aceasta noi dispozitive pe Acropolă pentru vizitatorii cu dizabilităţi, în urma discuţiilor cu principalele asociaţii ale persoanelor cu dizabilităţi.

Panouri în braille vor fi instalate pentru vizitatorii cu deficienţe de vedere, alături de balustrade şi de indicatoare de avertizare pentru pante, pentru cei cu mobilitate redusă.

Renovarea Acropolei, care a costat circa 1,5 miliarde de euro şi include iluminarea nocturnă a monumentului şi instalarea unui lift pentru persoanele cu dizabilităţi, a fost finanţată de Fundaţia privată Onassis.

Lucrările au fost realizate de "experţi de renume mondial", cu o experienţă de patru decenii, a subliniat ministrul Culturii, Lina Mendoni.

În calitate de semnatară a Convenţiei Patrimoniului Mondial UNESCO, Grecia trebuie să prevină organizaţia "înainte de a lua orice decizie care ar fi dificil de inversat" cu privire la Acropolă, însă potrivit ministrului Culturii, nu există nicio obligaţie de a informa UNESCO cu privire la aceste schimbări "minore" şi "complet reversibile".

Experţii UNESCO vor participa la o conferinţă internaţională la Atena în toamnă, a adăugat Mendoni.

Pentru autorităţi, renovarea a fost necesară deoarece drumurile din jurul Acropolei, concepute în urmă cu 50 de ani şi reamenajate ultima dată în 2012, au provocat sute de accidente în fiecare an.AGERPRES/ (AS - editor: Ana Alecu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”