Grecia: Liderul partidului neonazist Zori Aurii, declarat vinovat de ''conducerea unei organizaţii criminale''; incidente în stradă

Grecia: Liderul partidului neonazist Zori Aurii, declarat vinovat de ''conducerea unei organizaţii criminale''; incidente în stradă

Fondatorul şi liderul partidului neonazist grec Zori Aurii, Nikos Michaloliakos, a fost găsit vinovat miercuri de "conducerea unei organizaţii criminale", iar decizia a provocat o explozie de bucurie printre miile de manifestanţi adunaţi în faţa Palatului de Justiţie, relatează AFP.

Verdictul a fost primit cu aplauze în sala de audieri, precum şi cu strigăte de bucurie printre cei 15.000 de manifestanţi strânşi în faţa tribunalului.

În momentul în care unii manifestanţi au început să arunce cu cocktailuri Molotov, poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene, grenade asurzitoare şi tunuri cu apă, potrivit unei jurnaliste a AFP aflate la faţa locului.

În vârstă de 62 de ani, Nikos Michaloliakos, negaţionist şi admirator al naţional-socialismului, a fost găsit vinovat de "conducere şi apartenenţă la o organizaţie criminală", alături de alte şase cadre ale partidului. El era unul dintre cei 68 de acuzaţi într-un proces fluviu împotriva acestui partid neonazist, implicat într-o crimă şi în două tentative de omucidere.

Curtea Penală de la Atena l-a găsit de asemenea vinovat pe Yorgos Roupakias, membru al partidului Zori Aurii, de uciderea unui rapper antifascist în 2013.

Militantul de stânga Pavlos Fyssas a fost asasinat cu armă albă în noaptea de 18 septembrie 2013, la vârsta de 34 de ani, în faţa unei cafenele din cartierul său, Keratsini, periferie din vestul Atenei.

Asasinul său, care şi-a recunoscut crima, riscă închisoare pe viaţă.

Pedepsele nu au fost anunţate miercuri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…