Grecia: Casa Albă salută un acord "credibil"
Statele Unite salută acordul la care au ajuns Grecia și creditorii ei asupra unui plan de salvare financiară, a declarat luni Casa Albă, citată de Reuters. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a calificat acordul drept un "pas înainte important și credibil" ce ar include reforme structurale dificile pentru Grecia.
"Statele Unite salută acest acord", a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Barack Obama, subliniind de asemenea că rămân încă de trecut "etape importante". AGERPRES