Grecia: Antonis Samaras a demisionat de la conducerea partidului Noua Democrație
Fostul premier conservator grec, Antonis Samaras, și-a anunțat demisia de la conducerea Partidului Noua Democrație, decizie luată după victoria taberei 'Nu' (cea împotriva acordului propus de creditorii internaționali) la referendumul convocat de premierul Alexis Tsipras, transmite agenția EFE.
'Poporul a decis în urma unui referendum al diviziunii. Guvernului îi revine acum responsabilitate de a obține un acord prin care să se evite scufundarea țării. Victoria lui 'Nu' va fi interpretată de unii în Europa drept o dorință de a ieși din zona euro. Fac apel la partenerii noștri europeni să ajute Grecia să rămână în zona euro', a spus Samaras în anunțul demisiei sale, el fiind un susținător deschis al taberei 'Da' la acest referendum.
Fostul premier a subliniat în continuare că cel mai important lucru acum este să se ajungă la un acord 'sustenabil' între guvernul de la Atena și creditorii internaționali, susținând că, în perioada cât a fost prim-ministru, a trebuit să ia decizii dificile 'pentru a evita ceva mai rău pentru țară'.
Antonis Samaras conduce partidul Noua Democrație din anul 2010 și a preluat șefia executivului de la Atena în iunie 2012. Reformele și măsurile de austeritate aplicate de guvernul său, tot la solicitarea creditorilor internaționali, au condus la creșterea popularității stângii radicale Syriza, condusă de Alexis Tsipras, care a câștigat alegerile din luna ianuarie a anului în curs.
De atunci, leadership-ul lui Samaras în interiorul partidului său a fost contestat mai mult sau mai puțin deschis, dar el pare să fi cedat presiunilor interne abia acum, după ce tabăra pro-austeritate a pierdut la referendumul de duminică.
După numărarea a trei sferturi din buletinele de vot, peste 61% dintre participanții la scrutin au votat 'Nu', împotriva ultimelor propuneri ale creditorilor internaționali, care, potrivit lui Tsipras, ar fi implicat noi măsuri de austeritate.
AGERPRES/(AS — editor: Sorin Popescu)