Grapini: Nu pot susține candidatura lui Piedone la sectorul 4 din partea PPU-sl

Grapini: Nu pot susține candidatura lui Piedone la sectorul 4 din partea PPU-sl

Copreședintele PPU-sl, Maria Grapini, a anunțat joi că nu poate să susțină candidatura lui Cristian Popescu-Piedone la Primăria sectorului 4 din partea formațiunii pe care o conduce, precizând că, în cazul în care Biroul Executiv al partidului va valida această candidatură, ea va face "un pas înapoi".

"Nu pot susține candidatura domnului Piedone pentru că aș abandona propriile principii și nu m-aș mai putea uita în ochii oamenilor. Dacă, în mod democratic, Biroul Executiv al partidului va valida candidatura domnului Cristian Popescu, voi fi nevoită să fac un pas înapoi, până la Congresul partidului. Nu-mi asum candidatura, chiar dacă mulți cetățeni din sectorul 4 doresc să-l aibă primar. Voi continua să cred că există oameni care vor susține candidați valoroși, indiferent din ce partid vin și vor exclude candidați asupra cărora planează suspiciuni sau sunt dovezi certe că au încălcat legea și moralitatea", a declarat Maria Grapini, potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES.

Copreședintele PPU-sl a precizat totodată că a apreciat declarația făcută de Cristian Popescu-Piedone în contextul tragediei de la clubul Colectiv privind retragerea din viața publică.

"Nu știu dacă este sau nu vinovat de tragedia de la Colectiv, acest lucru va fi stabilit de justiție. Știu doar că domnul Cristian Popescu-Piedone are o urmărire penală și că a declarat, după imensa tragedie, că se va retrage din viața publică. Atunci, am apreciat declarația... Cred că toți care se află în situații similare ar trebui să facă acest pas. Dacă și-ar fi respectat cuvântul dat și justiția l-ar găsi nevinovat sunt convinsă că peste patru ani ar putea fi ales cu succes. A ratat o șansă de a se reabilita în fața familiilor care au pierdut persoane dragi, în fața propriei conștiințe și în fața lui Dumnezeu", a menționat Grapini, conform sursei citate.

Potrivit comunicatului, Grapini a calificat drept "total neinspirată" schimbarea deciziei personale a lui Piedone. "Am declarat public, de câte ori am avut ocazia, că șansa României este anul 2016! Acum trebuie să alegem rațional și în funcție de calitățile umane, profesionale și morale. PPU-sl este un partid care pune în centrul politicilor oamenii", a conchis Maria Grapini.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”