Grădinescu (ASF): Dobânzile bancare nu mai sunt la fel de substanţiale ca în trecut; investiţiile la bursă sunt mult mai atractive

Grădinescu (ASF): Dobânzile bancare nu mai sunt la fel de substanţiale ca în trecut; investiţiile la bursă sunt mult mai atractive

Populaţia trebuie să ştie să investiţiile pe piaţa de capital sunt mult mai atractive, în condiţiile în care dobânzile bancare nu mai sunt la fel de substanţiale ca în trecut, a declarat luni, la evenimentul de listare pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a dezvoltatorului imobiliar One United Properties, Gabriel Grădinescu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

"Investitorii au intrat pe piaţă şi emitenţi noi s-au listat sau au emis obligaţiuni. Datele din primul trimestru sunt semnificative în acest sens: peste 5.000 de investitori noi au venit la Bursă, au avut loc două emisiuni de obligaţiuni cu prospect în valoare de 46 de milioane de euro, statul român a emis opt emisiuni de titluri de stat în valoare de peste 51 de milioane de lei, iar şapte societăţi listate pe piaţa AeRo au emis obligaţiuni în valoare de 59 de milioane de lei. După o pauză de trei ani, în interval de numai o lună, au avut loc două listări pe piaţa reglementată, ambele încheiate cu succes. Este vorba despre transportatorul fluvial TTS cu 287 de milioane de lei şi dezvoltatorul One United - care a vândut acţiuni în valoare de 260 de milioane de lei. Pe lângă acestea, s-a resimţit o efervescenţă crescută în ceea ce priveşte investiţiile în fonduri. Numai în luna mai s-au înregistrat intrări de peste 44 de milioane de euro. Toate acestea arată faptul că lucrurile încep să se mişte în acest domeniu. Ne aşteptăm în viitorul apropiat la creşterea semnificativă a numărului de listări atât pe segmentul de acţiuni, cât şi pe cel de obligaţiuni. De asemenea, în condiţiile în care dobânzile bancare nu mai sunt la fel de substanţiale ca în trecut, populaţia trebuie să ştie să investiţiile pe piaţa de capital sunt mult mai atractive şi că există un cadru reglementat, adecvat, care le va permite să-şi menţină disponibilităţile în siguranţă", a explicat Grădinescu.

Potrivit oficialului ASF, tranzacţiile înregistrate pe Bursa de la Bucureşti s-au înmulţit semnificativ după ce aceasta a fost promovată la statutul de piaţă emergentă.

"Evoluţiile recente ale pieţei de capital în România ne dau încredere în faptul că viitorul acestei industrii arată foarte bine. În ultimul timp lucrurile au revenit pe un făgaş normal, în special datorită eforturilor susţinute ale tuturor actorilor din piaţă - intermediari, administratori de fonduri, emitenţi, operatori de piaţă sau depozitari. Toate aceste eforturi au fost sprijinite de către ASF prin dialog continuu şi constructiv şi prin sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare a pieţei. Am reuşit împreună că reducem birocraţia, să întărim supravegherea şi să creăm un cadru legislativ corect şi în deplină armonie cu directivele europene. După ce Bursa de Valori Bucureşti a fost upgradată la statutul de piaţă emergentă, tranzacţiile s-au înmulţit semnificativ", a spus vicepreşedintele ASF.

Acţiunile One United Properties, dezvoltator de locuinţe premium şi de birouri din România, au intrat la tranzacţionare, începând de luni, sub simbolul bursier ONE.

Listarea companiei vine după încheierea unei oferte publice iniţiale de vânzare acţiuni pentru majorarea de capital social, prin intermediul căreia compania a atras 260 milioane de lei.

Oferta publică a avut loc în perioada 22 iunie - 2 iulie. În cadrul ofertei au fost vândute un număr de 130.007.085 acţiuni, în trei tranşe: pentru investitorii instituţionali, pentru investitorii de retail cu alocare garantată şi cu alocare pro-rata.

Acţiunile au fost vândute la un preţ de 2 lei/acţiune, iar pentru ordinele introduse în primele trei zile lucrătoare din ofertă pe tranşa investitorilor de retail cu alocare pro-rata preţul a fost de 1,94 lei/acţiune. Investitorii instituţionali au cumpărat 63% din numărul total de acţiuni, iar investitorii de retail 37% (din care 20% tranşă cu alocare garantată şi 17% tranşă cu alocare pro-rata).

Capitalizarea anticipată a companiei se ridică la 2,86 miliarde de lei. Oferta publică şi listarea au fost realizate cu sprijinul BRK Financial Group.

Companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcţii pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic, durabile şi sănătoase, One United Properties deţine un portofoliu de construcţii cu certificări superioare de durabilitate, eficienţă energetică şi wellness.

One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din România care a fost premiat la nivel internaţional cu premiul "Cea mai bună dezvoltare sustenabilă" din lume la International Property Awards 2019 - 2020.

În prezent, compania dezvoltă peste 4.000 de apartamente de lux şi mai multe clădiri de birouri în Bucureşti şi intenţionează să devină cel mai mare dezvoltator imobiliar din România, o piaţă dominată de jucători străini precum NEPI Rockcastle Plc şi Globalworth Real Estate Investments. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”