Gorj: Tânăr condamnat la 5 ani de închisoare pentru trafic de droguri în Finlanda, reţinut de poliţişti

Gorj: Tânăr condamnat la 5 ani de închisoare pentru trafic de droguri în Finlanda, reţinut de poliţişti

Un tânăr de 28 de ani, din Târgu-Jiu, pe numele căruia autorităţile judiciare din Finlanda au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru trafic de droguri, după ce a vândut 180.000 de pastile cu efect halucinogen pe teritoriul acestei ţări, a fost reţinut de poliţişti, a informat vineri IPJ Gorj.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul instituţiei gorjene, poliţişti specializaţi din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu colegi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale au depistat un tânăr, de 28 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, persoană urmărită la nivel naţional şi internaţional.

Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Finlanda au emis un mandat de arestare european, cu pedeapsa închisorii de cinci ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.

Tânărul se sustrăgea executării pedepsei din luna iulie, perioadă în care nu s-a aflat pe teritoriul României.

Persoana urmărită a fost reţinută de poliţişti şi prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru confirmarea mandatului european de arestare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen