Gorj: Protestul de la CEO a încetat; Consiliul de Supraveghere va analiza propunerea Directoratului de reconsiderare a mutării sediului social

Gorj: Protestul de la CEO a încetat; Consiliul de Supraveghere va analiza propunerea Directoratului de reconsiderare a mutării sediului social

Cele aproximativ 20 de persoane care au protestat în fața Complexului Energetic Oltenia (CEO), în semn de nemulțumire față de mutarea sediului la București, au renunțat, duminică seara, la greva foamei, după ce a fost semnat un protocol prin care administrația companiei se angajează că va susține, în fața Adunării Generale a Acționarilor, păstrarea sediului companiei la Târgu-Jiu.

Totodată, Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia (CEO) va analiza propunerea Directoratului companiei de reconsiderare a mutării sediului social.

Timp de mai multe zile, aproximativ 20 de mineri și energeticieni, cărora li s-a alăturat și copreședintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu, au făcut greva foamei în fața sediul companiei energetice.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a venit la Târgu-Jiu săptămâna trecută, în noaptea de joi spre vineri, acesta purtând discuții cu protestatarii, însă minerii și energeticienii au continuat să facă greva foamei și după plecarea demnitarului.

Ministrul a afirmat că, în urma discuțiilor cu administrația companiei, vor fi căutate soluții consensuale pentru rezolvarea situației, punctând că este nevoie de solidaritate din partea tuturor părților implicate.

"Am venit la Târgu-Jiu pentru că mă interesează soarta oamenilor, am vrut să mă asigur că se întorc cu bine la familii. Greva foamei este o măsură de protest extrem și o pot înțelege în contextul stresului generat de situația financiară a companiei. În ceea ce privește o soluție, cred că trebuie să găsim o soluție consensuală cu care toate părțile să fie de acord, am discutat cu conducerea CEO și se vor continua discuțiile pentru a se identifica un parcurs pentru perioada următoare. E nevoie de solidaritate din partea tuturor părților implicate pentru că adevărata problemă este situația extrem de dificilă în care se găsește Complexul Energetic Oltenia. Asupra acestui lucru trebuie să ne concentrăm cu adevărat. Vreau să fie clar că există deschidere către dialog din partea Ministerului Energiei și îi încurajez pe toți cei care se simt nemulțumiți să aleagă soluția dialogului înaintea oricărui protest care le poate pune în pericol sănătatea", a precizat Victor Grigorescu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri