Gorj: Primăria Târgu-Jiu a interzis contactul fizic al vizitatorilor cu operele lui Constantin Brâncuși
Vizitatorii operelor sculptorului Constantin Brâncuși nu vor mai avea voie, începând din 15 mai, să atingă respectivele piese în urma intrării în vigoare a unei Hotărâri de Consiliu Local care reglementează o serie de măsuri pentru protejarea părților componente ale Ansamblului Monumental "Calea Eroilor" din Târgu-Jiu, au informat, vineri, reprezentanții Primăriei municipiului.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Loredana Covei, în data de 15 mai vor intra în vigoare prevederile Hotărârii de Consiliu Local nr.172/ 24.04.2017, excepție făcând articolul care stabilește perimetrul de protecție al operelor, pentru a cărui aplicabilitate este necesară emiterea unor avize de către Ministerul Culturii.
Hotărârea are ca obiect instituirea unor reguli pentru protejarea Ansamblului Monumental "Calea Eroilor".
"În vederea protejării și conservării pieselor ce compun Ansamblul Monumental 'Calea Eroilor' alcătuit din Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului cu cele două bănci laterale și Coloana fără Sfârșit, pentru asigurarea securității acestora, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși' a inițiat un proiect ce a fost supus avizării Comisiei pentru Monumente Istorice din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale, după însușirea de către Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu, conform legii, care va stabili perimetrul de protecție a fiecărei opere în parte", se menționează în respectivul document.
Aceeași sursă precizează că "în cazul unui aflux mărit de vizitatori, a unor grupuri mari neorganizate corespunzător, a unor evenimente artistice sau de orice fel, greu de supravegheat, se poate utiliza un cordon de protecție și prezența unui ghid specializat sau a unui angajat al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși'".
Astfel, se interzice contactul fizic al vizitatorilor cu operele, accesul vizitatorilor în perimetrul de protecție stabilit, accesul în preajma pieselor ce compun Ansamblul Monumental "Calea Eroilor", pe aleea ce leagă Masa Tăcerii de Poarta Sărutului din Parcul Central, cât și în jurul Coloanei fără Sfârșit, în perimetrul dintre aleea circulară și Coloană al persoanelor cu câini sau alte animale, biciclete, role, skateboard-uri, precum și alte vehicule cu sau fără motor, cu excepția serviciilor de salubrizare și aprovizionare, precum și al laboratoarelor mobile aflate sub supravegherea specialiștilor, necesare cercetării și monitorizării operelor.
Persoanele care vor încălca prevederile Hotărârii de Consiliu Local vor risca să primească amenzi cuprinse între 500 și 2.500 de lei.
Măsura luată de Primăria Târgu-Jiu vine după ce, în ultima perioadă, mai mulți turiști au vandalizat Coloana fără Sfârșit, scrijelindu-și numele pe operă .
AGERPRES