
Gorj: O femeie de 71 de ani a murit la spital din cauza gripei
O femeie de 71 de ani, din comuna Stăneşti, a murit, miercuri dimineaţa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu din cauza gripei, aceasta nefiind vaccinată antigripal şi suferind şi de alte afecţiuni, a anunţat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, Elena Piţian.
Potrivit sursei citate, pacienta a fost internată în Secţia de Boli Infecţioase a SJU în data de 12 ianuarie.
"Pacienta, cunoscută cu antecedente în HTA esenţială, cardiopatie ischemică şi scolioză, s-a prezentat în data de 12.01.2019 la camera de gardă a Secţiei de Boli Infecţioase a SJU Târgu-Jiu, cu stare generală influenţată - febră 38 de grade, frisoane, vărsături, fasciculaţii, dispnee, tuse seacă. A fost consultată şi internată în Secţia de Boli Infecţioase cu bronhopneumonie, insuficienţă respiratorie, HTA esenţială. În a patra zi de la internare, starea generală s-a agravat cu dispnee intensă, cianoză periorală, convulsii, stare comatoasă. Bolnava a fost transferată în Secţia ATI cu stare generală extrem de gravă, evoluţia fiind nefavorabilă", se arată în comunicat.
Pe data de 24 ianuarie, femeii i s-a efectuat un test rapid pentru detectarea virusului gripal, acesta ieşind pozitiv pentru tipul A, bolnava nefiind vaccinată antigripal.
Miercuri, starea pacientei s-a agravat, intervenind stopul cardio-respirator ireversibil la manevrele de reanimare, se mai arată în comunicat. Ea a fost declarată decedată cu diagnostic de deces bronhopneumonie asociată cu virus gripal A, cardiomiopatie hipertensivă.
Este cel de-al doilea caz de deces cauzat de gripă înregistrat în judeţul Gorj, după ce o altă femeie, de 51 de ani, din Fărcăşeşti, a decedat, săptămâna trecută la SJU Târgu-Jiu, şi aceasta suferind de alte afecţiuni cronice.
La nivel naţional, acesta este cel de-al 57-lea caz. AGERPRES