Gorj: Ion Călinoiu și-a depus candidatura ca independent la Camera Deputaților

Gorj: Ion Călinoiu și-a depus candidatura ca independent la Camera Deputaților

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Gorj Ion Călinoiu și-a depus joi la Biroul Electoral Județean (BEJ) candidatura ca independent pentru un post de deputat, după ce a fost exclus de pe listele PSD în urma unei condamnări de 4 luni de închisoare cu suspendare, decizia magistraților nefiind însă definitivă.

Acesta a declarat, după depunerea candidaturii, care a avut loc cu puțin timp înainte de expirarea termenului, că decizia de a merge ca independent a fost susținută de colegii săi de partid, primari și președinți de organizații locale, după ce conducerea centrală a formațiunii a refuzat să revină asupra listelor inițiale de candidați stabilite de la nivel județean și modificate ulterior de Comitetul Executiv Național.

Călinoiu a menționat că primul său obiectiv ca și parlamentar va fi atragerea de fonduri pentru realizarea drumului expres care ar urma să lege Oltenia de Ardeal.

"Nu a fost pur și simplu o pornire a mea, ci o susținere a colegilor mei, o parte fiind aici lângă mine. Suntem într-o situație dificilă, (...) vom fi constructivi și vom avea o campanie eficientă încât ce este important pentru noi, Gorj, gorjenii și prioritățile noastre legate de continuarea proiectelor începute și altele noi este visul primarilor și al fiecărui gorjean. Primul meu proiect este legat de drumul expres ce trebuie să lege Oltenia de Ardeal, asta este prioritatea noastră", a spus Călinoiu.

În forma inițială a listelor, la Senat primul loc era ocupat de Ion Călinoiu, iar la Camera Deputaților de Victor Ponta, urmat de primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea și fostul prefect al județului, Alin Văcaru. După trimiterea acestora la București, conducerea centrală a modificat respectivele tabele, excluzându-l pe Călinoiu din cauza condamnării primite și pe primarul Ion Ciocea, înlocuindu-l cu locul 5 de pe lista de la Cameră, deputatul Mihai Weber.

Primarii și președinții de organizații locale au contestat listele aprobate de CExN, cerându-i lui Liviu Dragnea să revină asupra lor și să se respecte ordinea votată de către Comitetul Executiv Județean. În acest sens, joi, o delegație a primarilor PSD s-a deplasat la București pentru a discuta cu președintele partidului, aceștia nereușind însă să îl vadă pe Liviu Dragnea, fiind primiți de către secretarul executiv al formațiunii. În timp ce erau la București, aceștia au aflat însă că reprezentanții PSD Gorj depuseseră deja listele cu candidați.

Întrebat dacă în această situație se simte trădat, Ion Călinoiu a afirmat că niciodată nu a trădat și nici nu se simte astfel. Totodată, el a precizat că a fost nevoit să demisioneze din PSD, însă nu va face anticampanie partidului.

"Niciodată nu am trădat și nu mă simt trădat, știu să lupt. (...) Relația mea cu Florin Cârciumaru va rămâne la fel ca până acum. Codrin Ștefănescu nu a fost informat, Liviu Dragnea a spus-o în direct că în ultimul moment este o problemă la Gorj, referitor la dosarul meu penal pe care l-am avut ca urmare a acțiunii ANI pentru fals pentru nedeclararea a 600 de lei în 2013 și a circa 800 de lei în 2014, le-am uitat efectiv, țineți cont de ce înseamnă 600 de lei și 800 de lei la venitul anual care nu a fost decât din salariu. (...) Am reușit să strâng 6.296 de semnături, am stat ca să nu refuz nicio persoană care mi-a spus că vine să îmi aducă semnături. Altfel, aveam deja 3.000 de semnături de la ora 18,00. Am fost nevoit să demisionez, dar nu voi face anticampanie partidului", a mai spus Ion Călinoiu.

La ora 23,50, la sediul BEJ Gorj și-a depus candidatura ca independent la Senat și primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, acesta reușind să strângă aproximativ 4.000 de semnături. Atât el, cât și Ion Călinoiu au fost susținuți de unii dintre primarii cu cele mai bune scoruri din județ obținute la alegerile locale.

Reprezentanții PSD Gorj au depus, joi, la sediul Biroului Electoral Județean listele pentru alegerile parlamentare, candidații propuși fiind cei stabiliți marți de Comitetul Executiv Național și nu cei votați în Comitetul Executiv Județean.

La Senat, lista este deschisă de președintele PSD Gorj și primar al municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. La Camera Deputaților, primul pe listă este Victor Ponta, urmat de deputatul Mihai Weber și de fostul prefect al județului Alin Văcaru.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”