Gorj: 2 persoane decedate la Spitalul din Târgu Cărbuneşti; se va stabili dacă decesele au legătură cu defecţiunea apărută

Gorj: 2 persoane decedate la Spitalul din Târgu Cărbuneşti; se va stabili dacă decesele au legătură cu defecţiunea apărută

Două persoane aflate în stare foarte gravă, internate pe secţia ATI a Spitalului din Târgu Cărbuneşti, au decedat vineri dimineaţa, urmând să se stabilească dacă decesele au legătură cu defecţiunea apărută la staţia de oxigen a unităţii medicale, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.

El a adăugat că reprezentanţii spitalului au transmis că pacienţii internaţi nu au rămas niciun moment fără oxigen.

"Avem două persoane decedate. Vorbim despre două persoane în stare foarte gravă internate pe secţia ATI. Din informaţiile transmise de către reprezentanţii spitalului, pacienţii nu au rămas niciun moment fără oxigen. O să se stabilească, cu siguranţă, ulterior dacă decesele au legătură cu defecţiunea", a spus Florin Chisim.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu au anunţat că au început demersurile de suplimentare a paturilor de pe secţiile ATI din toate cele trei clădiri ale unităţii cu 14 locuri pentru a-i putea primi pe pacienţii aflaţi la Cărbuneşti. De asemenea, a fost suplimentat şi personalul medical. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 ALERTĂ Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți de procurori / Ioana Băsescu, pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracțional organiza…

3 Foarte interesante amănunte...

4 „A început spectacolul /

5 ALERTĂ Procurorii DIICOT au luat acte de la notarii Ioana Băsescu și Andreea Cosma în dosarul Nordis!