Gorghiu despre o alianță cu MP: PNL este incompatibil cu Traian Băsescu

Gorghiu despre o alianță cu MP: PNL este incompatibil cu Traian Băsescu

Co-președintele PNL Alina Gorghiu a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, referindu-se la o eventuală alianță post electorală cu MP, că PNL este "incompatibil" cu Traian Băsescu, în condițiile în care fostul președinte crede doar "în propria persoană".

"Am văzut interpretări mai mult decât tendențioase legate de o apropiere a PNL de MP, de Băsescu și așa mai departe. (...) Ca să respingi sau să accepți o alianță post electorală cu un partid indiferent cum se numește acel partid, este nevoie ca partidul respectiv să aibă în primul rând rezultate, adică să intre în Parlament. Eu cred că MP-ul condus de Traian Băsescu va avea în mod cert rezultate mult mai slabe decât cel condus de Elena Udrea. Dincolo însă de aceste calcule matematice, vă răspund ferm, ca să nu mai existe alte interpretări, că PNL este incompatibil cu Traian Băsescu", a declarat Gorghiu, făcând referire la comentarii privind alianțele pe care PNL le-ar face post-electoral.

Aceasta a explicat că incompatibilitatea enunțată are la bază "zeci de motive", între care acela că fostul șef al statului crede doar în propria persoană.

"Sunt zeci de argumente pentru care insist pe această idee, pornind de la simpla premisă că PNL crede în democrație, în principii, în idei, iar Traian Băsescu crede în propria persoană și atât. Asta nu o să îi împiedice, sigur, pe eventualii câțiva consilieri județeni, municipali pe care PMP-ul îi va avea în alegeri să susțină candidaturile PNL-ului pentru consiliul județean fără să îi ceară voie lui Traian Băsescu", a mai declarat Alina Gorghiu.

Totodată, co-președintele PNL a exclus negocierile cu PSD pentru sprijinirea candidaților la șefia consiliilor județene.

"Nu, cu PSD-ul este exclus. Negocierile cu PSD-ul sunt excluse, dar, în funcție de rezultatele și de numărul de consilieri al fiecărei formațiuni politice competitoare într-un județ sau altul, conducerea județeană va face discuțiile necesare pentru a obține poziția de președinte de CJ sau de vicepreședinte acolo unde va fi cazul. (...) Nu văd negocieri cu PSD-ul", a comentat Gorghiu.

Alina Gorghiu a participat, la Sinaia, la Școala de Iarnă CNE—TNL: "Educație, cultură și cultură politică".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”