Gorbaciov împlineşte 90 de ani în izolare, lăudat de Putin pentru rolul jucat în istoria ţării sale şi a lumii

Gorbaciov împlineşte 90 de ani în izolare, lăudat de Putin pentru rolul jucat în istoria ţării sale şi a lumii

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a evidenţiat rolul jucat de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, în istoria ţării sale şi a lumii, felicitându-l marţi cu prilejul împlinirii a 90 de ani de viaţă, transmite EFE.

''Dumneavoastră aparţineţi pe bună dreptate pleiadei de persoane extraordinare şi strălucitoare, de oameni de stat importanţi din epoca modernă care au exercitat o influenţă semnificativă în istoria patriei şi cea mondială'', a scris Putin în telegrama de felicitare adresată lui Gorbaciov şi dată publicităţii de Kremlin.

Preşedintele rus a adăugat că este încurajator faptul că ''marea experienţă profesională'' şi ''potenţialul creator'' al lui Gorbaciov îl ajută astăzi ''să participe activ la activitatea socială şi educaţională populară, să acorde atenţie punerii în aplicare a proiectelor umanitare internaţionale''.

La rândul său, Gorbaciov a declarat într-un interviu acordat agenţiei TASS, difuzat marţi, că ''este evident că este nevoie de schimbări. Nu contează cum se numesc. Reforme, 'perestroika', proces prin care ţara să progreseze către o viaţă normală, demnă, pentru toată lumea''. În opinia sa, marea cauză a vieţii sale a fost 'perestroika', procesul de schimbări pe care l-a impus la sosirea sa la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, în 1985.

''Cel mai important lucru pe care l-am reuşit în interiorul ţării este că oamenii au căpătat libertate, că am pus capăt regimului totalitar (...). Şi în plan internaţional cel mai important eveniment a fost încheierea Războiului Rece şi reducerea drastică a armamentului nuclear'', a trecut el în revistă succesele conducerii sale.

Ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice îşi va petrece ziua de naştere pe Zoom, în videoconferinţă cu rudele şi prietenii, potrivit unor surse apropiate mediului său, citate de agenţia oficială rusă RIA Novosti. Gorbaciov este complet izolat de lume din cauza pandemiei, preocupat de o recrudescenţă a antagonismului între Rusia şi SUA, susţin sursele citate.

''90 de ani este mult. Cum se simte? Ca toţi ajunşi la vârsta asta, depinde de zi'', a comentat pentru EFE Pavel Palajcenko, secretarul personal şi traducătorul lui Gorbaciov din 1985. ''Mihail Sergheevici (Gorbaciov) respectă strict carantina, însă urmăreşte zilnic ştirile. Citeşte ziarele, se uită la televizor şi este în contact cu experţi din diverse domenii'', a adăugat el.

Departe de ochii publicului

Coronavirusul a accentuat izolarea lui Gorbaciov, a cărui zi de naştere aproape coincide cu aniversarea sosirii sale la Kremlin: 11 martie 1985.

În ultimii ani, Gorbaciov a ieşit din casă în foarte puţine rânduri. Semnale de alarmă cu privire la starea sa de sănătate au fost trase când, la 9 mai 2019, a asistat în Piaţa Roşie la defilarea militară cu prilejul Zilei Victoriei împotriva Germaniei naziste. Imaginea lui Gorbaciov într-un scaun cu rotile lângă mausoleul lui Lenin au confirmat faptul că sănătatea sa era foarte fragilă.

De atunci, şi-a mai părăsit o dată locuinţa, în octombrie 2020, pentru a asista la premiera operei de teatru care-i poartă numele şi care prezintă relaţia strânsă între fostul lider sovietic şi soţia sa Raisa, care a murit de leucemie în 1999.

''Gorbaciov a fost un avangardist. Sper să ajungem cândva la nivelul lui de idealism, romanticism şi credinţă în relaţiile umane. În prezent, liderii sunt foarte diferiţi. Este un lucru trist'', a comentat pentru EFE Evgheni Mironov, actorul care îl interpretează pe liderul sovietic.

Preocupat de noul Război Rece

Cea mai importantă moştenire a lui ''Gorbi'', aşa cum este el cunoscut în Occident, este faptul că a pus capăt cursei înarmării dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite şi, prin urmare, Războiului Rece, scrie EFE. Din acest motiv, potrivit secretarului său, Gorbaciov este în prezent îngrijorat de o posibilă revenire la antagonismul între Rusia, succesorul modern al defunctei URSS, şi Occident, şi profită de orice intervenţie pentru a insista ca marile puteri să renunţe la armamentul nuclear.

Tensiunile cu privire la o posibilă expirare a ultimului tratat privind reducerea armelor nucleare strategice între Moscova şi Washington, START, l-a făcut să se teamă de ceea ce era mai rău. ''Îngrijorarea există, însă Gorbaciov a avut mereu încredere că se poate evita o nouă cursă a înarmărilor şi un nou Război Rece'', explică Palajcenko, care l-a însoţit la toate summiturile la care Gorbaciov a participat alături de omologul american Ronald Reagan. Palajcenko insistă că Gorbaciov este ''un om politic realist'' care, în orice situaţie, ''încearcă mereu să găsească o a treia cale pentru a soluţiona o problemă şi pentru a reduce tensiunile''.

Dezintegrarea URSS

Însă indiferent de ceea ce face sau spune, pe Gorbaciov îl urmăreşte ca un blestem dezintegrarea URSS, la 25 decembrie 1991. Sunt multe persoane în Rusia care continuă să-l considere personal responsabil pe Gorbaciov de ceea ce actualul preşedinte al Rusiei a numit ''cea mai mare catastrofă a secolului al XX-lea''.

''Părerea ruşilor despre Gorbaciov s-a îmbunătăţit odată cu trecerea anilor. Excepţie o fac cei ale căror poziţii au rămas intransigente'', comentează secretarul său.

Nostalgicii comunismului sunt mereu dispuşi să-l acuze de trădare, iar în prezent pe reţelele sociale circulă materiale video despre consecinţele funeste pentru cetăţeni ale prăbuşirii URSS.

Însă Gorbaciov nu şi-a schimbat punctul de vedere. El continuă să creadă că o reformare a Uniunii Sovietice era posibilă, însă decizia liderilor rus, ucrainean şi belarus de a semna actul de deces al statului totalitar la finele anului 1991 a făcut această misiune imposibilă.

''Gorbaciov era conştient că, după puciul din august 1991 (o încercare a unui grup de conservatori comunişti sovietici de a-l răsturna de la putere pe Gorbaciov şi de a prelua controlul asupra ţării - n.r.), republicile baltice nu mai doreau să facă parte dintr-o nouă Uniune Sovietică, însă era încrezător că alte republici ar fi intrat într-o Uniune reformată'', explică Palajcenko.

În prezent, Gorbaciov pledează pentru ''o maximă cooperare'' între fostele republici sovietice, inclusiv prin intermediul integrării economice.

Judecata istoriei

''Gorbaciov nu este un trădător. A fost un politician onest. În cazul ăsta, KGB este la fel de vinovat pentru prăbuşirea URSS'', a declarat pentru EFE Ruslan Hasbulatov, fost preşedinte al parlamentului rus.

Hasbulatov aminteşte că Gorbaciov a fost ales într-un moment în care ''toţi erau sătui de lideri de genul lui (Leonid) Brejnev'', altfel spus, de gerontocraţie.

''Părea un om politic talentat şi vorbea bine, însă imediat ce s-a lovit de primele probleme economice a arătat că-i lipseşte viziunea strategică. Nu a încetat niciodată să fie acel student provincial care a sosit la Moscova, provenit dintr-o familie de ţărani din sudul URSS'', explică el.

În opinia sa, cele mai grave erori ale lui Gorbaciov au fost că nu s-a concentrat pe reforma economică şi că a insistat să reformeze Uniunea Sovietică, în loc să se aplece spre o rescriere a Constituţiei, anacronică pentru sfârşitul secolului al XX-lea.

''Trebuia să renunţe la reforma politică şi să se axeze pe îmbunătăţirea vieţii cetăţeanului sovietic. L-am avertizat că reformarea Uniunii ne va duce la o mare tragedie. Aceasta a fost marea sa greşeală'', a apreciat fostul preşedinte al legislativului rus.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”