Glumă la un dineu de la Casa Albă: francezii nu vor pensionare la 64 de ani, Biden vrea să lucreze până la 86

Glumă la un dineu de la Casa Albă: francezii nu vor pensionare la 64 de ani, Biden vrea să lucreze până la 86

Preşedintele american a încasat sâmbătă glumele privind vârsta sa la dineul de gală al corespondenţilor de la Casa Albă şi a dat şi replica, relatează AFP.

Joe Biden FOTO AFP

Joe Biden FOTO AFP

Această gală anuală, care reuneşte elita politică şi mediatică de la Washington, celebrează în teorie primul amendament din Constituţia SUA care apară libertatea presei. Dar în practică se ţin minte în principal glumele.Umoristul de la "Daily Show" Roy Wood Jr. a atras atenţia asupra vârstei lui Biden care, dacă va fi reales, ar putea rămâne în funcţie până la 86 de ani, conform Agerpres.

"Ei (francezii - n.r.) s-au revoltat pentru că nu voiau să lucreze până la 64 de ani. În acest timp, în America, avem un bărbat de 80 de ani care ne imploră să lucreze patru ani în plus", l-a ironizat el, provocându-i un zâmbet larg liderului de la Casa Albă, aşezat la câţiva metri depărtare." 'Lăsaţi-mă să-mi termin treaba': nu este un slogan de campanie, este o implorare. Spuneţi ce vreţi despre preşedintele nostru, dar când se trezeşte din siestă, munca este făcută", a mai spus umoristul.

"Puteţi să spuneţi că sunt bătrân - eu numesc asta să fii experimentat", a replicat preşedintele. "Se spune că sunt antic - eu spun că sunt înţelept. Se spune că sunt destul de bătrân - Don Lemon ar spune că sunt un bărbat la prima tinereţe", a adăugat el.

Don Lemon, un prezentator vedetă al CNN, a fost concediat de post după ce a provocat o polemică declarând că republicana care candidează la alegerile prezidenţiale Nikki Haley, de 51 de ani, "nu mai este la prima tinereţe".

Biden l-a ironizat şi pe Rupert Murdoch, magnat al media în vârstă de 92 de ani şi proprietar al canalului conservator Fox News.

"Aţi putea crede că nu-mi place Rupert Murdoch. Nu este adevărat. Cum ar putea să nu-mi placă un om care mă face să trec drept Harry Styles?", a glumit Biden, referindu-se la starul pop de 29 de ani.

Gradul de atracţie al dineului corespondenţilor, care se desfăşoară în sala mare a Hilton de la Washington, a scăzut puţin în ultimii ani, între boicotul lui Donald Trump şi pandemie.

De data aceasta evenimentul a făcut o sală plină, cu 2.600 de invitaţi, între care Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris.

Prezenţa celor doi lideri ai executivului a restabilit o tradiţie pierdută în timpul preşedinţiei lui Donald Trump

Printre invitaţii la dineu s-a aflat şi baschetbalista Brittney Griner, dublă medaliată cu aur la Olimpiadă şi figură a comunităţii LGBT+ americane. Eliberată la sfârşitul lui 2022 după zece luni de detenţie în Rusia, ea a jurat să se bată pentru alte persoane încarcerate pe nedrept în lume.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Dan Dungaciu / României i s-a dat peste mână. Germania a blocat proiectul unionist, pentru că era împotriva înțelegerii sale cu Rusia asupra Moldovei

2 Audiență de excepție la Antena 3 în timpul emisiunii cu Nicolae Ciucă / O informație care spune multe despre sondajele lui pește prăjit...

3 Christophe Barraud, un guru al prognozelor: Harta SUA se va face roșie

4 VIDEO Clip electoral controversat în SUA / Democrații spun că republicanii vor interzice masturbarea dacă vor câștiga alegerile

5 CTP, despre prestația lui Ciucă la ultima dezbatere electorală: „A fost cea mai bună apariție publică a sa”