Gluma bizară a lui Vladimir Putin în fața unor elevi supradotați: „Ce a vrut să spună dictatorul nostru?”

Gluma bizară a lui Vladimir Putin în fața unor elevi supradotați: „Ce a vrut să spună dictatorul nostru?”

Președintele rus Vladimir Putin și-a lăsat audiența compusă din elevi supradotați confuză după ce a făcut o glumă cel puțin bizară în timp ce le dădea sfaturi despre disciplina personală, relatează presa britanică.

image

Vladimir Putin le-a explicat elevilor conceptul de disciplină printr-o glumă FOTO captură The Sun

Vladimir Putin a fost din nou surprins mișcându-și picioarele incontrolabil în timp ce se adresa unui grup de elevi supradotați din Kaliningrad. Ținându-se strâns de scaun, el le-a vorbit școlarilor cu vârste între 9 și 12 ani și le-a răspuns la întrebări. El a catalogat Ucraina „o enclavă anti-Rusia”, argumentând că este teritoriu al Rusiei, și oferind elevilor o versiune deformată asupra istoriei.

Însă la întrebarea unui elev s-a lansat într-o argumentație care a lăsat audiența perplexă, mai ales după ce a strecurat o glumă pe care nu a părut să o înțeleagă nimeni.

Nu aș putea spune că mă număr printre cei mai disciplinați oameni. Îmi este limpede că trebuie să lucrez la asta. Dar disciplina este esențială pentru reușită. Nu este însă suficientă. E necesar să fii motivat pentru a-ți atinge obiectivele. Și, desigur, e nevoie de muncă susținută. Toate astea împreună sunt extrem de importante. A munci din greu este un talent în sine. Nu înseamnă doar, mă scuzați, un fund bătătorit (rubber bum – n.red). Este un talent să te pui la muncă și să fii capabil o faci eficient”, a remarcat Putin, vizibil stânjenit și răsucindu-și necontenit un picior.

Putin a chicotit la propria glumă, însă nu a obținut nicio reacție din partea elevilor, care au rămas serioși.

Jurnaliștii și comentatorii ruși n-au priceput nici ei tâlcul sau sensul glumei, întrebându-se cu toții ce i-a venit lui Putin să facă acea remarcă în fața unor școlari.

Sunt nedumerit. Înainte puteam cel puțin să-i înțeleg glumele”, a comentat cineva.

„Ce a vrut dictatorul nostru să spună cu acea glumă bizară?”, a reacționat altul.

„Doamne ferește – cu așa ceva le împuie capul elevilor la sesiunea <> din Kailingrad? Ce e în mintea lui? Cineva să îl trateze pe președinte”, a transmis jurnalista Elena Rikovțeva.

Ziarul Moskovski Komsomoleț a explicat că Putin a vrut să le dea un sfat elevilor, și anume să nu echivaleze sârguința cu un „fund bătătorit” pe un scaun.

Alții au presupus că el a făcut referire la poreclele ministrului lui Stalin, Viaceslav Molotov, despre care se spunea că nu se ridica de la biroul său decât la capătul a 20 de ore de muncă.

Acesta ar fi fost poreclit de către dictatorii sovietici ori „fund tare”, ori „fund de fier”, nu există consens în această chestiune.

Baie de mulțime la Kalingrad

Președintele rus, Vladimir Putin, a oprit coloana oficială în timpul unei vizite în Kaliningrad pentru a întreba, peste două rânduri de mașini, dacă mulțimea adunată să-l întâmpine este fericită.

Putin a oprit coloana oficială și a ieșit din mașină să vorbească aproximativ 10 secunde oamenilor din Kaliningrad, scrie ziarul Meduza.

Totul e bine? Guvernatorul nu vă supără? Cu bine, vă doresc fericire" – au fost întrebările puse de președintele rus, stând pe partea opusă a drumului față de oamenii adunați – prin două rânduri de mașini oficiale. "Mulțumiri! Suntem bine!" au strigat ei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”