Gladstone, motanul de la Ministerul de Finanțe din Marea Britanie, a prins 22 de șoareci în ultimul an

Gladstone, motanul de la Ministerul de Finanțe din Marea Britanie, a prins 22 de șoareci în ultimul an

Nu mai puțin de 22 de șoareci din clădirea Ministerului de Finanțe din Marea Britanie au căzut pradă ghearelor motanului Gladstone, după ce felina, care deține titlul de "chief mouser of the Treasury" ("prinzător-șef de șoareci la Trezorerie"), a fost adusă în urmă cu un an la sediul ministerului cu "misiunea" de a reduce populația de rozătoare aflată în subsolul acelei clădiri londoneze, informează Reuters.

Sursa foto: treasury_cat / Instagram

Gladstone, un motan negru, numit astfel după William Gladstone, un cancelar și prim-ministru al Marii Britanii din secolul al XIX-lea, a fost adus la sediul Trezoreriei britanice de la un adăpost pentru animale în urmă cu un an. Contul lui de pe rețeaua de socializare Instagram are deja aproape 10.000 de admiratori ("followers").

"Sunt un pungaș! În ultimul an am prins 22 de șoareci și cred că pot să depășesc acest record, așadar am prins și 2 muște — e mult mai greu decât pare!", se afirmă într-un mesaj publicat de administratorii contului de Instagram al motanului Gladstone, vineri, cu ocazia împlinirii unui an de la aducerea felinei la Ministerul de Finanțe din Londra.

Oficialii ministerului, care administrează prezența lui Gladstone pe rețelele de socializare, publică cu regularitate fotografii ale motanului, împodobit cu cravate în diverse culori, cu ocazia unor evenimente speciale, precum sărbătorile organizate pentru a celebra drepturile gay, introducerea în circulație a unei noi monede de 1 pound și vizite oficiale ale unor demnitari străini.

Gladstone "spune" pe rețelele de socializare că oficialul pe care îl așteaptă cu cel mai mare interes este directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, care este așteptată într-o vizită la Londra în a doua jumătate a acestui an.

"Până atunci, mă mulțumesc cu actualul Lord cancelar (David Lidington, n.r.). Pentru o persoană care preferă câinii, e foarte ascultător", a mai "spus" Gladstone în mesajul publicat vineri.

Gladstone a refuzat să se lase atras în zvonurile despre o presupusă rivalitate a lui cu alte feline ale unor structuri ministeriale de top din Marea Britanie, precum motanul Larry — care locuiește în reședința prim-ministrului Theresa May — și Palmerston — motanul de la Ministerul de Externe.

"Atunci când jurnaliștii încearcă să te întărâte împotriva altor feline de pe Whitehall (bulevard din Londra pe care se află majoritatea ministerelor britanice, n.r.), trebuie să stai drept — doar ești pisica-șefă. Acest lucru, alături de culoarea neagră, te face întotdeauna să pari mai slab", a mai "spus" motanul Gladstone în mesajul său de vineri.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!