Glaciologul francez Claude Lorius, unul dintre primii care au stabilit rolul dioxidului de carbon (CO2) în încălzirea globală, a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani, la 21 martie, au anunţat la 23 martie editorul său şi un cercetător CNRS apropiat lui, relatează AFP.

FOTO EPA EFE

Acest pionier al expediţiilor polare, care a trăit în total şase ani în Antarctica de la prima sa misiune în 1957, a contribuit la înfiinţarea climatologiei, reconstituind climatul din trecut datorită studiului bulelor de aer cuprinse în gheaţă de-a lungul mileniilor.

Claude Lorius s-a născut la 27 februarie 1932, în Besançon, Franţa. A absolvit studii de Fizică în 1953. Cariera sa în glaciologie a început după ce, în 1955, când era proaspăt absolvent al Masteratului Universităţii Besançon în Fizică, a răspuns unui anunţ destinat studenţilor dispuşi să participe la campanii organizate cu ocazia Anului Internaţional al Geofizicii, aminteşte site-ul http://www.claude-lorius.com.

În timpul carierei de 40 de ani, a luat parte la 22 de expediţii. Deşi a călătorit de multe ori în Groenlanda, ''tărâmul'' lui de predilecţie a rămas Antarctica.

Acest pionier al expediţiilor polare, care a trăit în total şase ani în Antarctica de la prima sa misiune în 1957, a contribuit la înfiinţarea climatologiei, reconstituind climatul din trecut datorită studiului bulelor de aer cuprinse în gheaţă de-a lungul mileniilor.***Claude Lorius s-a născut la 27 februarie 1932, în Besançon, Franţa. A absolvit studii de Fizică în 1953. Cariera sa în glaciologie a început după ce, în 1955, când era proaspăt absolvent al Masteratului Universităţii Besançon în Fizică, a răspuns unui anunţ destinat studenţilor dispuşi să participe la campanii organizate cu ocazia Anului Internaţional al Geofizicii, aminteşte site-ul http://www.claude-lorius.com.În timpul carierei de 40 de ani, a luat parte la 22 de expediţii. Deşi a călătorit de multe ori în Groenlanda, ''tărâmul'' lui de predilecţie a rămas Antarctica.Potrivit CV-ului publicat pe pagina amintită, activitatea sa de cercetare s-a desfăşurat în principal în cadrul Centrului naţional de cercetare ştiinţifică din Franţa - CNRS (Centre national de la recherche scientifique). În 1961, era cercetător în cadrul instituţiei, apoi a fost director asociat (1979-1983), director al Laboratorului de Glaciologie şi Geofizică a Mediului (1984-1989) şi director emerit de cercetare al CNRS (1998-2008).

Între 1968 şi 1984, a fost Cadru didactic la Universitatea Grenoble (Mecanica geofizicii şi a mediului), iar între 1992 şi 1998 a fost preşedinte al Institutului francez de cercetare şi tehnologie polară (IFRTP).

A făcut parte din comitete naţionale (Consiliul Ştiinţific pentru teritoriile australe şi antarctice franceze, preşedinte al Secţiei Ocean-Atmosferă, membru al Comitetului Sectorial Pământ-Atmosferă-Spaţiu, membru al Consiliului Superior pentru Cercetare şi Tehnologie în cadrul Ministerului Cercetării şi Tehnologiei, vicepreşedinte al Comitetului ştiinţific al Institutului Naţional pentru Ştiinţele Universului, preşedinte al Expediţiilor polare franceze, preşedinte al Comitetului Naţional al Cercetării Antarctice, membru al Academiei de Ştiinţe şi al Academiei de Tehnologii) şi internaţionale (Comitetului Ştiinţific pentru Programul Mondial de Cercetare a Climei, preşedinte al grupului de lucru pentru glaciologie, membru al Fundaţiei Europene pentru Ştiinţă, membru al comitetului european pentru oceanografie şi ştiinţe polare - Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă şi Comisia Europeană, membru al Academiei Europaea, preşedinte al Comitetului Internaţional SCAR - Scientific Committee on Antarctic Research, membru al Comitetului Greenland Ice Core Project Steering, preşedinte al EPICA - European Project for Ice Coring in Antarctica, membru al Societăţii Europene de Geofizică).

A fost distins cu: titlul de Cavaler în Ordinul Steaua Neagră (1958, Benin), premiul Delalande-Gurineau oferit de Academia de Ştiinţe (1966), Ordinul Naţional de Merit în grad de Ofiţer (1982), Premiul Statet (1986), titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare (1989), premiul Humboldt (1989), Medalia Belgica (1989), premiul Italgas (1994), premiul Tyler Prize pentru realizări legate de mediu (1996), premiul Seligman Crystal oferit de Societatea Internaţională de Glaciologie, premiul Balzan pentru climatologie (2001), Medalia de aur CNRS (2002), Medalia Vernadsky oferită de Uniunea Europeană a Geoştiinţelor (2006), Medalia SCAR (2008), Premiul Blue Planet (2008), titlul de Comandor al Legiunii de Onoare (2009), Ordinul Naţional de Merit în grad de Mare Ofiţer (2015), Premiul Fundaţiei Prinţul Albert al II-lea de Monaco (2017).

În 2004, a apărut în enciclopedia "Petit Larousse illustré".

Filmul documentar ''La Glace et le Ciel'' (''Ice and Sky'', 2014), regizat de Luc Jacquet, o odă pentru conservarea planetei, înfăţişează descoperirile omului de ştiinţă Claude Lorius, plecat să studieze gheaţa din Antarctica în 1957 şi care, în 1965, a fost primul care s-a îngrijorat de încălzirea globală şi de consecinţele acesteia pentru planetă. Documentarul a fost proiectat la Festivalul de la Cannes, în 2015.

La 20 aprilie 2016, a publicat autobiografia ''Mémoires sauvées des glaces''. Erou al filmului ''La Glace et le Ciel'', Claude Lorius a evocat în cartea sa de 352 de pagini cariera sa de glaciolog. ''Căutăm tineri sănătoşi şi care să nu se teamă de singurătate...'', suna anunţul care a marcat începutul aventurii lui Claude Lorius pe continentul antarctic. De la prima iarnă petrecută la baza Charcot din 1956, Claude Lorius a participat la peste douăzeci de expediţii polare, ultima dintre acestea fiind în 1984, la Vostok, o staţie rusă unde temperatura putea scădea sub -80 de grade Celsius. În Teritoriul Adélie (Zona Antarctică Franceză) a făcut una dintre cele mai incredibile descoperiri, care două decenii mai târziu va apărea pe prima pagină a revistei Nature: activităţile umane sunt cauza încălzirii globale actuale, evidenţiază descrierea cărţii.