Gisele Bündchen rămâne cel mai bine plătit top model din lume (Forbes)

Gisele Bündchen rămâne cel mai bine plătit top model din lume (Forbes)

Deși în vârstă de 36 de ani, Gisele Bündchen este în continuare cel mai bine plătit top model din lume, cu 27 de milioane de euro încasați anul acesta, potrivit clasamentului pe 2016 al celor mai bine plătite celebrități, realizat de revista Forbes și dat publicității recent.

Top modelul brazilian este urmat însă îndeaproape de alte vedete, precum Kendall Jenner și Gigi Hadid, care au cucerit un loc în topul Forbes, mai ales datorită popularității lor pe rețelele de socializare, relatează ''ABC''.

Gisele, care ocupă primul loc în topul modelelor celor mai bine plătite din 2002, câștigă mulți bani și datorită contractelor sale cu Chanel, Carolina Herrera și Pantene, precum și din publicitatea pentru încălțămintea Arezzo și pentru canalul SkyTV din Brazilia natală. În plus, Gisele are propria marcă de lenjerie și produse de îngrijire a pielii care îi completează veniturile.

Adriana Lima, "îngeraș" la Victoria's Secret, s-a clasat pe locul doi cu un venit de 9,3 milioane de euro. Top modelul, în afară de a defila pentru o firmă de lenjerie, a fost prezent la săptămânile de modă internaționale cele mai importante precum cea de la Milano și Paris și este de asemenea imaginea Calzedonia.

Chiar dacă nu se plasează în fruntea listei, Kendall Jenner este marea câștigătoare a anului cu o creștere a veniturilor de 150%, ocupând locul al treilea. Cu un câștig de 8,9 milioane de euro obținuți într-un an, Jenner este top modelul cu cei mai mulți followeri pe Instagram, 64,4 de milioane, și are contracte de multe milioane cu firme ca Estée Lauder sau Calvin Klein.

Sora lui Kim Kardashian împarte locul trei cu Karlie Kloss, care și-a dublat câștigurile față de 2015 și a devenit top modelul cu cele mai multe campanii publicitare, 18 în total, inclusiv pentru Express, L'Oréal și Swarovski.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”