Gina Pistol mărturisește că nu se mai poate uita la emisiunile Chefi la cuțite și America Express: „Mă doare”
Gina Pistol, una dintre cele mai iubite prezentatoare de televiziune din România, mărturisește că nu se mai poate uita la emisiunile „Chefi la cuțite” și „America Express” de la Antena 1, pe care ani de zile le-a prezentat, din cauza emoțiilor.
Invitată în podcastul lui Damian Drăghici, Gina Pistol, care, împreună cu Smiley, formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz, a vorbit despre retragerea sa din cele două emisiuni pentru a se dedica trup și suflet fetiței lor , în primii ani de viață.
Gina Pistol a prezentat, ani la rând, emisiunea Chefi la cuțite. FOTO Antena 1
Nu a comentat recenta plecare a celebrilor bucătari de la „Chefi la cuțite”, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, dar a explicat cum s-a simțit ea când s-a retras de pe micile ecrane.
„Mie îmi lipsește asta, mi-e dor de echipă. Cele două proiecte sunt două proiecte în care am investit destul de mult emoțional. Eu atunci când mă bag într-un proiect de nivelul ăsta nu mă bag ca să îl văd ca pe un business, din păcate. (...) Mă bag pentru că eu cred și vreau să fac tot ce stă în puterea mea ca să iasă bine. Și sunt două proiecte care îmi lipsesc. Dar eu am nevoie de mine să mă adun, și copilul are nevoie de mine să fiu cum trebuie. Nu știu să zic mai multe despre plecarea băieților (n. red Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu)”, a spus Gina Pistol în podcastul lui Damian Drăghici.
„Nu pot să mă uit. Mă emoționează”
A mărturisit că nu mai poate viziona „Chefi la cuțite” și „America Express”, din cauza emoțiilor puternice și a faptului că îi lipsește activitatea profesională pe care o avea.
„Mă doare, nu pot să mă uit. Mă emoționează. Știi cum e, când crești ceva, o plantă, o uzi tu, pui îngrășământ, îi ștergi fiecare frunză, îi dai energie. E a ta, știi? Și pe urmă să o vezi așa, parcă… Închizi ochii și treci pe lângă, te doare. Și mă doare, că îmi lipsesc”, a mai spus Gina Pistol.
Articolul integral, în Click!
Sursa: adevarul.ro