Gimnastică artistică: Echipa feminină a Australiei va fi antrenată de românul Mihai Brestyan
Antrenorul american de origine română Mihai Brestyan a fost numit în funcția de antrenor al echipei feminine de gimnastică artistică a Australiei, transmite Reuters.
Mihai Brestyan alături de gimnasta Aly Raisman, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro
Mihai Breștian, care a plecat din Arad în Statele Unite în 1985, le-a antrenat Aly Raisman (șase medalii olimpice) și Alicia Sacramone (multiplă campioană mondială), conducând echipa SUA la Mondialele din 2010 și 2015, este recunoscut ca un mare specialist la sol. Brestyan a fost desemnat cel mai bun antrenor de gimnastică din SUA în 2005, 2011 și 2013 și a pregătit-o pe Raisman mai bine de 12 ani.
Brestyan va coordona echipele naționale de junioare și senioare ale Australiei într-o serie de cantonamente.
''Suntem încântați că un antrenor cu experiența și rezultatele lui Mihai va conduce generațiile viitoare de gimnaste și antrenori, cu gândul la Jocurile Commonwealth de la Gold Coast de anul viitor și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, și după aceea'', a declarat președintele federației australiene de gimnastică, Sam McKay.
Raisman a câștigat câte trei medalii la JO de la Londra și JO de la Rio, inclusiv aur cu echipa Statelor Unite la ambele ediții. De asemenea, are un titlu olimpic la sol, în 2012, la Londra.
AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)