Gimnastică artistică: Andreea Munteanu - Nici acum nu-mi vine să cred că am câștigat
Gimnasta română Andreea Munteanu, care a produs marea surpriză a finalei de la bârnă, din cadrul Europenelor de gimnastică artistică de la Montpellier, și a cucerit o nesperată medalie de aur pentru delegația României, a afirmat că nu i-a venit să creadă decât atunci când a primit medalia. ''Mi-am dorit acest lucru, dar nu am crezut decât atunci când am primit medalia de aur că această dorință s-a îndeplinit. Parcă nici acum nu-mi vine să cred că am câștigat. Mi-aș fi dorit să fac un exercițiu mai bun, pentru că nu a fost foarte bun. A fost îndeajuns cât să câștig și mă simt foarte bine. Nimic nu se obține ușor, iar faptul că am reușit să duc mai departe această ștafetă a succeselor mă face să mă gândesc la multe și la mult pentru viitor. Unul pe care îl vreau cât mai medaliat'', a declarat Munteanu, citată de site-ul Federației Române de Gimnastică.
Munteanu e la al doilea ei European, după cel de la Sofia, unde a cucerit aurul cu echipa. Ea a câștigat titlul european la bârnă, la doi ani după performanța similară reușită de Larisa Iordache, marea absentă a lotului nostru la competiția continentală din Franța.
Bilanțul delegației României a fost completat de argintul lui Marius Berbecar în finala de la paralele.
Marius Berbecar și-a finalizat în sfârșit cu o medalie integralul de la paralelele și a pus capăt secetei de 28 de ani la acest aparat, se arată pe site-ul FRG.
''Eu unul mă bucur pentru acest rezultat. Sincer să fiu, mi-am propus doar să-mi fac exercițiul așa cum știu eu mai bine. Și am reușit. De altfel, tot ce mi-am propus la aceste Europene mi-a ieșit. În plus, este medalia. O așteptam și, în sfârșit, a venit! Mă bucur tare mult. A venit și soarele pe strada mea până la urmă. Știam ce am de făcut. Mi-am și zis: dacă reușesc să fac exercițiul așa cum trebuie, cu siguranță va veni și o medalie. A fost o finală destul de grea, s-a ratat și mult, dar asta e, astea sunt finalele, cu emoții, cu trăiri, care trebuie stăpânite atunci când ești pe aparat'', a spus Berbecar.
Președintele FRG, Adrian Stoica, a primit drapelul Uniunii Europene de Gimnastică de la președintele George Guelzec, în calitate de reprezentant al României, țara gazdă a Europenelor 2017.
''O misiune onorantă pentru București, pentru România, de a fi gazda unui asemenea eveniment, de o importanță și rezonanță deosebite nu numai în lumea sportului. Mi se pare că în acest moment lucrurile sunt sută la suta oficializate, ceea ce înseamnă că nu mai există cale de întoarcere. Avem treabă multă, și noi ca organizare, dar și cei care girează și se ocupă de construcția sălii, pentru că acest campionat a fost acordat Bucureștiului'', a declarat Stoica după primirea drapelului.
Adrian Stoica a cântărit evoluția delegației române la Montpellier și s-a arătat mulțumit în special de aurul de la bârnă al Andreei Munteanu: ''Este o competiție cu puțin mai multe ratări decât în mod normal. Fiecare vrea să-și încerce compozițiile noi, exercițiile noi, să vadă dacă este capabil să le perfecționeze pentru celelalte importante competiții din calendar, Campionate Mondiale sau Jocuri Olimpice. Au fost și lucruri bune, dar și unele mai puțin bune. Ce este îmbucurător este faptul că s-a reușit cucerirea medaliei de aur la bârnă, de către Andreea Munteanu, care este o fată extrem de talentată, dar care mai are nevoie de multă muncă. În ceea ce îi privește pe băieți, mi se pare că ne aflăm în fața unui reînceput. Marius Berbecar a muncit mulți ani pentru această medalie. Cred că le-a dat un imbold tuturor componenților lotului. Atunci când ai dificultate, dar faci și o execuție bună, iată că se poate''. AGERPRES