Gigi Becali „tremură“: FCSB va fi reclamată la UEFA! Episod bizar petrecut în Norvegia
FCSB e în grupele unei competiții europene după cinci ani de așteptare, iar patronul clubului mizează deja pe un venit de 7 milioane de euro ca urmare a acestei performanțe. Și totuși nu toate sunt bune și frumoase pentru formația din Berceni!
Gigi Becali, încântat după calificarea obținută de FCSB. FOTO: Arhiva Adevărul
Unul dintre cei doi antrenori ai formației Viking Stavanger, în fața căreia FCSB a obținut accederea în grupele Conference League, a povestit un episod ciudat pentru care bucureștenii vor fi reclamați la UEFA. Iar dacă se va dovedi că FCSB ar fi încălcat regulamentul, așa cum a lăsat de înțeles Morten Jensen prin declarațiile sale preluate de Digi Sport , atunci această poveste se poate transforma într-un scandal destul de urât.
Până atunci însă, e posibil ca aceste acuze să fie doar o reacție de frustrare din partea unui antrenor învins în play-off-ul Conference League. De amintit că golul calificării FCSB-ului a venit după un penalty dictat de centralul maghiar, Tamas Bodgar, la capătul unei faze la limită. Până și Gigi Becali s-a arătat încântat de decizia lui Bodgar – toată brigada a fost din Ungaria – și a admis că era posibil ca alt central să nu dicteze nimic la o asemenea fază.
Și încă o precizare: la meciurile din preliminariile Conference League n-a existat sistemul VAR (arbitraj video).
Ce a povestit Morten Jensen în presa norvegiană?
*Eram pe drumul către vestiarul arbitrilor, chiar în fața zonei mixte, când un reprezentant al lui FCSB a venit cu cinci pungi de cadouri. Când s-a întors, mai avea doar una singură. Au fost patru arbitri la meci, deci am fost foarte surprins. Toată lumea cu care am vorbit despre asta crede că a fost un lucru ciudat, așa că probabil le vom face o mică observație celor de la UEFA.
Sursa: adevarul.ro