Gigi Becali, incurabil: Cum a ajuns să viseze cai verzi pe pereţi, înaintea marelui meci din această seară

Gigi Becali, incurabil: Cum a ajuns să viseze cai verzi pe pereţi, înaintea marelui meci din această seară

România lipseşte de la grupele Ligii Campionilor din 2013, iar în ceea ce priveşte FCSB, această echipă n-a mai prins grupele unei competiţii UEFA din 2017. Vorbim despre nişte statistici care arată decăderea fotbalului românesc, per ansamblu.

În ciuda acestor contraperformanţe europene, rezultatele din această vară au mai „resuscitat“, cât de cât, un fotbal aflat în „moarte clinică“. Cu precizarea că, inclusiv acum, când avem trei grupări în play-off-ul Conference League, campioana Ligii I, CFR Cluj, a ajuns aici după o eliminare ruşinoasă în turul I preliminar al Ligii Campionilor, după „dubla“ cu Pyunik Erevan (Armenia).

Şi, totuşi, calificările obţinute în faţa unor formaţii „liliputane“, precum Saburtalo (Georgia), Vllaznia Shkodër (Albania), Inter Club d'Escaldes (Andorra), Dunajská Streda (Slovacia) şi Şahtior Soligorsk (Belarus) ne-au făcut să cam pierdem, din nou, contactul cu realitatea. Aşa se explică şi discursul lui Gigi Becali, ieri, în cadrul unei intervenţii, la Pro Arena.

În stilul său caracteristic, patronul FCSB a început să viseze cai verzi pe pereţi, aducând în discuţie o eventuală calificare în grupele Ligii Campionilor, plus construcţia unei arene de... 100.000 de locuri. Amintim că, nu mai departe de acum trei săptămâni, acelaşi Gigi Becali vorbea despre ieşirea sa din fotbal, după eşecul din prima manşă, cu Saburtalo!

„S-ar fi vândut şi 200.000 de bilete (n.r. – pentru meciul tur cu Viking), dacă aveam loc! Ştiţi ce mi-a venit în cap? Să mă calific în grupele Ligii Campionilor şi să fac un stadion de 100.000 de locuri. Nu se mai poate cu 50.000 la FCSB. Dacă intrăm în Liga Campionilor, trebuie 400.000 de oameni! Am unde să-l construiesc. Aş face, dacă ne calificăm în grupele Ligii, să luăm de acolo 40-50 de milioane de euro“, a spus Becali.

Acesta a dezvăluit apoi că, în condiţiile în care cele două peluze ale Arenei Naţionale au fost închise de UEFA, ca pedeapsă pentru afişarea unui steag cu conotaţii neonaziste, a refuzat cererea unor oameni de a veni la meciul din această seară, cu Viking.

„Chiar acum m-a sunat un prieten, că vrea şi el bilete, că vine cu copiii. I-am zis că nu. Gata, la revedere cu invitaţiile! I-am zis că nu mai am. Băi, numai la doctori şi la preoţi invitaţii! N-am nevoie de miniştri, de nimeni! Toată lumea să plătească!“, a spus latifundiarul din Pipera.

Echipele româneşti în play-off-ul Conference League

Astăzi, prima manşă

*CS U Craiova - Hapoel Beer Sheva (Israel) ora 20.30, Digi Sport, Prima Sport

*Maribor (Slovenia) – CFR Cluj ora 21.15

*FCSB – Viking Stavanger (Norvegia) ora 21.30, Pro TV

*Toate cele trei partide-retur sunt programate pentru joia viitoare, 25 august.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

4 Care o fi faza cu știrea asta?

5 Hm! Pe asta o știați?