Gigi Becali, amenințare fără precedent la FCSB: Ce vrea să facă după dezastrul din acest sezon

Gigi Becali, amenințare fără precedent la FCSB: Ce vrea să facă după dezastrul din acest sezon

FCSB – FC Argeș, scor 3-2. Un rezultat care poate fi interpretat ca începutul ieșirii din criză pentru vicecampioana României. Pentru cine n-a văzut meciul!

Gigi Becali simte cum acest sezon poate fi compromis prin căderea în play-out. FOTO: Arhiva Adevărul

Gigi Becali simte cum acest sezon poate fi compromis prin căderea în play-out. FOTO: Arhiva Adevărul

Pentru că cei care l-au urmărit, au realizat, încă o dată, că actuala versiune a FCSB-ului e de play-out, nicidecum de o formație pretendentă la titlu! A fost încă un meci în care apărarea-șvaițer a roș-albaștrilor a scârțâit din toate încheieturile. Și, din nou, echipa vizitatoare a fost cea care a deschis scorul pe „Arena Națională“, fiind, ulterior, la doar trei minute de a smulge o remiză. Pentru că golul de 3-2, înscris de Cordea, a venit abia în minutul 87. Iar de aici până la ultimul fluier al arbitrului, a fost panică în careul FCSB-ului, aproape la fiecare atac al piteștenilor!

Văzând și el ce s-a întâmplat pe teren, Gigi Becali a făcut turul televiziunilor după meci, având două intervenții telefonice, la Digi Sport și Pro Arena. Discursul său a arătat gravitatea situației la un club unde antrenorul e o simplă marionetă. Iar tactica făcută la indicațiile patronului a creat o formație vraiște în mai toate compartimentele, în frunte cu cel defensiv!

Nicolae Dică, presiunea crește la FCSB. FOTO: Arhiva Adevărul

Nicolae Dică, presiunea crește la FCSB. FOTO: Arhiva Adevărul

„Echipa nu joacă!“

Deși Becali continuă să sublinieze că postul lui Nicolae Dică nu e în pericol, celelalte afirmații ale sale dovedesc că patronul și-a pierdut încrederea în omul de pe bancă.

N-am cum să fiu fericit. Echipa nu joacă. Dacă tu conduci cu 2-1 și apoi nu poți să legi 4-5 pase... Nu văd, n-avem posesie. Câștigăm prin valoarea jucătorilor. I-am cerut explicații lui Dică. El spune de statistică, 61% posesie, spune că am avut șuturi pe poartă, că am dominat adversarul. Nu mă interesează statistica pe mine, nu la dominarea asta mă refer eu. Vreau să am siguranța jocului, ceea ce noi n-avem. Când primești mingea, nu dai «bufa-bufa», că ești Steaua, nu ești Târgoviște. Nu «bufa-bufa», ce facem aici? La ce ai, 15.000 de euro pe lună salariu, 20.000, ți-e frică de Argeș? Pasează, mă! Cum să ajungi să ai 11 puncte după zece meciuri?!“, și-a început Becali tirada, cu referire la situația FCSB-ului din clasamentul Superligii.

Florinel Coman, prestații tot mai slabe, la FCSB. FOTO: Arhiva Adevărul

Florinel Coman, prestații tot mai slabe, la FCSB. FOTO: Arhiva Adevărul

„Tremură“ pentru play-off

Acum două săptămâni, înainte de pauza competițională din campionatul intern, Gigi Becali spunea, răspicat, că n-are emoții din cauza situației din clasament și că e convins că FCSB își va reveni. Acum, după meciul cu FC Argeș, el și-a schimbat radical discursul și în această privință.

Jucăm cu Petrolul (n.r. - duminică, în deplasare)... Dacă ne bate Petrolul, să uităm play-off-ul! Ce vrem, să jucăm în play-out? Noi în primele 5 nu mai avem cum să ajungem, la locul 6 trebuie să ne uităm noi (n.r. – ultimul care duce în play-off). Nu poţi să le scoţi din play-off decât pe Petrolul, Sepsi şi UTA (n.r. – dintre echipele care se bat la play-off). După Petrolul, vine meciul cu Sepsi. Dacă faci egal, din nou, gata cu play-off-ul!“, a spus patronul roș-albaștrilor.

Situația din campionat a ajuns atât de gravă, încât Becali e total dezinteresat de meciul de joi, cu Silkeborg (Danemarca), în etapa a treia din grupele Conference League. „Normal că jucăm cu rezervele în Danemarca! Noi trebuie să batem Petrolul! Nu ştiu ce se va întâmpla joi, nu aia e problema mea. Problema mea e că nu prindem play-off-ul, de aia urlu şi ţip. Ţineţi de minge, de ce nu ţineţi de minge în campionat? Jucăm cu Real Madrid? Dacă am luat crema fotbalului și am dat milioane, joacă, bă, fotbal!“, a continuat Becali.

Întrebat ce trebuie să facă Nicolae Dică, latifundiarul și-a repetat ideea principală: „Ce să facă? Să facă în așa fel încât mingea să fie la noi. Vreau să văd și eu măcar cinci pase. O să mă duc la echipă, să încerc și metoda asta. O să le zic: <<Vă tai din salariu dacă nu reușiți să pasați, să aveți și voi niște pase. Băi, mișcați-vă pe teren!>>. Zic și eu o nebunie, nu mai știu ce să zic...“.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”