Gigel Știrbu, președintele Comisiei de cultură a CD, solicită CNA să se sesizeze în urma amenințărilor făcute de S.Ghiță la România TV împotriva protestatarilor

Gigel Știrbu, președintele Comisiei de cultură a CD, solicită CNA să se sesizeze în urma amenințărilor făcute de S.Ghiță la România TV împotriva protestatarilor

Președintele Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaților, deputatul PNL Gigel Știrbu, a transmis miercuri o solicitare Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) de a se sesiza referitor la amenințările proferate de fugarul Sebastian Ghiță la adresa protestatarilor #Rezist în cadrul unei intervenții telefonice la România TV, postul pe care îl patronează.

 ”Prin prezenta, referitor la declarațiile făcute de dl. Sebastian Ghiță la postul România TV și anume că ”dacă le mai prindem pe străzi pe bandele #rezist, cum i-am văzut astăzi la Ministerul Justiției, s-ar putea să se întâlnească cu niște cetățeni de la Partidul România Unită, care să le dea niște șuturi în fund și să îi trimitem acasă. Dacă poliția nu-i trimite acasă, o să-i trimitem noi. Că asta nu-i democrație”, vă rog să vă sesizați și să luați măsurile în vigoare care se impun, pentru nerespectarea alineatului (3) al articolului 3 al Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare: (3) Răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe difuzate, inclusiv al comunicărilor comerciale audiovizuale, revine, în condițiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale”, se arată în solicitarea transmisă de Gigel Știrbu către CNA.

Fugarul Sebastian Ghiță, fost deputat PSD, i-a amenințat luni seară cu bătaia pe protestatarii care au ieșit și ies în stradă pentru a manifesta împotriva atacurilor la adresa justiției din partea majorității PSD-ALDE-UDMR. Într-o intervenție telefonică la România TV, canalul pe care îl patronează, Ghiță a susținut că îi va trimite pe membrii Partidului România Unită (PRU), formațiune din partea căreia ar putea candida la europarlamentare, ”să le dea o mamă de bătaie” protestatarilor, spunând că ”dacă poliția nu-i trimite acasă, o să-i trimitem noi”.

„Dacă le mai prindem pe străzi pe bandele #Rezist, cum i-am văzut astăzi la Ministerul Justiției, s-ar putea să se întâlnească cu niște cetățeni de la Partidul România Unită, care să le dea niște șuturi în fund și să îi trimită acasă. Dacă poliția nu-i trimite acasă, o să-i trimitem noi. Că asta nu-i democrație (…) Dacă avem o lege și o instituție, o respectăm. Nu se trezesc unii dintre noi să spargă geamurile, să-l bată pe ministru sau pe judecători. Asta curând se va termina. Dacă poliția nu-i ia de pe străzi, o să ne luăm la bătaie cu ei (…) Ne asumăm. N-am știut și nu știm. Dar suntem atenți și cum îi vom prinde pe străzi bătând vreun ministru, distrugând instituții și sărind pe gardurile Parlamentului, o să le dăm o mamă de bătaie. Să plece la ei acasă și să ne lase-n pace”, a amenințat Sebastian Ghiță.

Amenințările lui Ghiță la adresa protestatarilor au fost semnalate pe pagina de Facebook ”Stop fake news în România”, care îndeamnă la trimiterea de sesizăricătre CNA.

Doi dintre cei mai cunoscuți protestatari projustiție, Cătălin Teniță și Marian Raduna, au anunțat deja că au depus o plângere penală împotriva lui Sebastian Ghiță pentru amenințările lansate public luni la televiziunea pe care o patronează.

”Ieri acest infractor a amenințat cu bătaia protestatarii care au fost în fața Ministerului de Justiție și a altor instituții publice.
A promis că aduce el oameni de la PRU care îi vor alunga de pe străzi, prin bătaie, pe cei care militează pentru justiție. Noi am protestat (pașnic) la Ministerul de Justiție. Așa cum au făcut-o mii de cetățeni la protestul de acum vreo 10 zile (cel cu marșul). Așadar amenințarea ne vizează direct. Am depus acum câteva minute plângerile penale. Nu o să cerem nimănui să ne urmeze. Mai ales într-o țară în care amenințările cu violența fizică sunt proferate pe posturi publice de televiziune. Nu cerem nimănui să își riște siguranța fizică sau să fie terfelit de posturile de televiziune ale acestui infractor. Dar dacă totuși cineva simte că postatul pe Facebook e insuficient, dacă cineva crede că aceste amenințări publice trebuie cercetate de justiție, atunci poate face și el o plângere penală, în nume propriu”, a scris Cătălin Teniță pe Facebook.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!