Giga-investiţia de logistică de lângă graniţa dintre Ungaria cu Ucraina va fi inaugurată în curând

Giga-investiţia de logistică de lângă graniţa dintre Ungaria cu Ucraina va fi inaugurată în curând

Giga-investiţia de logistică în valoare de 30 de miliarde de forinţi (83,6 de milioane de euro) de la terminalul intermodal East-West Gate (EWG), în localitatea Fényeslitke din apropierea graniţei cu Ucraina, va fi finalizată în primăvară – a comunicat joi Asociaţia Ungară de Logistică (MLE) pentru agenţia ungară de presă MTI. Comunicatul subliniază că noul terminal logistic este cea mai mare şi cea mai modernă investiţie de acest gen de pe continentul european. Predarea tehnică a unităţii este prevăzută pe 24 martie, iar lansarea operaţională până la sfârşitul lunii aprilie – aşa cum a precizat János Tálosi, director general al East-West Intermodal Logistics Service Zrt., la un eveniment organizat de MLE, conform comunicatului. Potrivit lui Zoltán Doór, preşedintele MLE, această investiţie poate juca un rol cheie în dezvoltarea logisticii nu numai în Ungaria, dar şi în logistica europeană. El a evocat în cadrul evenimentului că lucrările au început în urmă cu aproximativ un an.
Dezvoltarea cu o întindere de 85 de hectare include, de asemenea, o cale ferată cu ecartament standard şi larg de aproape 10 km, precum şi 225.000 de metri pătraţi de pavaj din beton pentru transportul rutier şi depozitarea containerelor. Comunicatul a reamintit că, în trecut, zona era străbătută de un trafic semnificativ de mărfuri, iar acum ar putea fi revitalizată din punct de vedere logistic, datorită acestei dezvoltări. În plus, investiţia constituie un pas mare înainte nu numai în logistica regională, ci şi în transportul de mărfuri ce leagă Asia şi Europa, deoarece terminalul poate deveni o staţie importantă pentru transportul feroviar de mărfuri. Operaţiunea va fi realizată cu tehnologie verde, deoarece alimentarea cu energie va fi asigurată, printre altele, de un parc solar şi un sistem de pompe termice de mare performanţă. Pe lângă acesta, în perimetrul companiei vor fi folosite doar tractoare şi alte vehicule alimentate exclusiv cu energie electrică. Directorul tehnic, Péter Galambos, a precizat că o altă particularitate a centrului logistic este că, pentru prima dată pe continentul european, macaralele vor fi comandate de la distanţă, folosind tehnologia 5G./lendrefy/lalexandrescu

MTI – 28 ianuarie

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”