Gică Popescu şi-a retras cererea de schimbare a regimului de detenţie
Potrivit oficialilor Judecătoriei Sectorului 5, instanţa a luat act, marţi, de retragerea cererii, potrivit Mediafax.
Cererea de schimbare a regimului de executare a pedepsei a fost înregistrată pe 8 aprilie.
Şi Gigi Neţoiu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul transferurilor şi încarcerat la Penitenciarul Craiova, a cerut instanţei schimbarea regimului de detenţie din închis în semi-deschis. Judecătoria Craiova ar putea să ia o decizie în acest sens pe 8 mai.
Pe 4 martie, Curtea de Apel Bucureşti, la condamnat pe Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, Victor Becali la patru ani şi opt luni, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile.
Victor Becali, Ioan Becali şi Cristian Borcea sunt încarceraţi la Penitenciarul Poarta Albă, unde pedepesele se execută în regim deschis sau semideschis, iar Gică Popescu, Mihai Stoica şi George Copos, la Rahova, care are regim închis.
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
În motivarea sentinţei pe care au pronunţat-o în dosarul „Transferurilor“, magistraţii Curţii de Apel arată că fostul internaţional Gheorghe Popescu putea primi o pedeapsă mai dură, dar că a beneficiat de circumstanţe atenuante datorită carierei sale sportive de excepţie, şi pentru că a fost atras în activitatea infracţională de Ioan Becali.
Mihai Stoica a fost condamnat la închisoare pentru trei infracţiuni de spălare de bani şi evaziune fiscală care nu s-au prescris. Asta arată judecătorii Curţii de Apel Bucureşti în motivarea deciziei din dosarul „Transferurilor” în care opt „grei” din fotbalul românesc au fost aruncaţi în spatele gratiilor.
Managerul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Mihai Stoica, a contestat şi la Curtea de Apel Bucureşti pedeapsa de trei ani şi patru luni primită săptămâna trecută în dosarul „Transferurilor”. Instanţa a stabilit ca termenul pentru judecarea contestaţiei în anulare să fie pe 21 martie. Aceasta este a doua cerere prin care managerul încearcă să scape de pedeapsa cu închisoarea.
Liga lui Mititica. Opt grei din fotbal, aruncaţi după gratii pentru corupţie
Cei mai puternici şi influenţi oameni din fotbalul românesc au ajuns după gratii. Judecătorii Curţii de Apel au fost necruţători chiar şi cu Gheorghe Popescu şi Jean Pădureanu, pentru care procurorii anticorupţie ceruseră la ultimul termen al procesului închisoare cu suspendare.
Graţierea lui Gică Popescu rupe România în două
Politicieni, oameni din fotbal, jurnalişti şi oameni de rând cer graţierea lui Gică Popescu, fost căpitan al echipei naţionale a României, în vreme ce mare parte a opiniei publice crede că „Baciul“ trebuie să-şi ispăşească pedeapsa. Specialiştii nu sunt de acord cu o graţiere, care ar arăta că persoanele publice sunt deasupra justiţiei
EXCLUSIV Europarlamentarul Sebastian Bodu dezvăluie cum a ajuns să-i prindă pe greii fotbalului
Europarlamentarul constănţean Sebastian Bodu relatează în exclusivitate pentru „Adevărul“ cum a deschis dosarul în care nume grele din fotbalul românesc au fost trimise la închisoare.
Europarlamentarul constănţean Sebastian Bodu aminteşte că el este cel care a dat semnalul demascării corupţiei din fotbalul românesc. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Sebastian Bodu, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), împărtăşeşte tristeţea că lumea a uitat că el a declanşat procesul din Dosarul Transferurilor.
Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa devine reşedinţa unor nume grele din fotbalul românesc. După Gigi Becali, verii Ioan „Giovanni“ şi Victor Becali, precum şi finul Cristian Borcea, vor să-şi ispăşească pedeapsa la Poarta Albă. Puşcăria situată la 23 kilometri de municipiul Constanţa are motto-ul „Erare humanum est“ - „A greşi este omeneşte“.
Sursa: adevarul.ro