Gică Popescu pleacă de la Prima TV, după ce a avut un discurs extrem de dur la adresa selecționerului Edi Iordănescu

Gică Popescu pleacă de la Prima TV, după ce a avut un discurs extrem de dur la adresa selecționerului Edi Iordănescu

La un an după ce a intrat în echipa Prima TV, Gică Popescu a „rupt” contractul cu postul de televiziune. Aseară, la Elveția - România 2-2, a fost ultima ediție cu „Baciul” în studio.

FOTO: Facebook

FOTO: Facebook

Fostul mare internațional, în prezent președinte la Farul, a fost anunțat ca analist TV în iunie 2022, cu ocazia meciului România - Muntenegru, din 14 iunie. Contractul urma să fie valabil pentru 4 ani.

Din informațiile Gazetei Sporturilor , fostul căpitan al naționalei a decis să demisioneze. A renunțat la această funcție și nu va mai activa ca expert al postului TV.

Astfel, emisiunea de luni seară, de după Elveția - România 2-2, a fost ultima sa apariție în această calitate.

În emisiunea de la finalul partidei de la Lucerna, Gică Popescu a avut un discurs extrem de dur la adresa selecționerului Edi Iordănescu.

„Nu poți să vii să spui că ești pe drumul cel bun. Trebuia să îți dea 7 Elveția. Băi băiatule, la echipa națională nu e grup! Aici sunt rezultate. Ce vorbești tu de grup, de drumul cel bun?! Doamne ferește! Să ne lase cu grup, familie, rezultatele contează!

Doamne ferește să fie ăsta drumul cel bun! El nu știe ce e aia echipa națională. Astea sunt cele mai proaste meciuri din istoria noastră (0-0 cu Kosovo și 2-2 cu Elveția)! Suntem pe un drum total greșit. Trebuie să iasă imediat de pe drumul ăsta echipa națională!

Nu e meritul nostru pentru rezultat, a fost prostia Elveției! Cum să spui că ăsta e drumul cel bun? Cum să spui că ai creat valori? Habar nu ai ce înseamnă echipa națională! Care sunt valorile pe care le-ai creat? Valorile sunt calificările.

Nu să îi cadă mingea în cap lui Pușcaș, să ajungă la Moruțan, apoi la Mihăilă și să facem 2-2. Nu, Edi! Nu astea sunt valorile pe care le vrem la națională”, a declarat Popescu, la ultima lui apariție ca expert Prima TV.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce a scris Călin Georgescu în anexa la declarația de avere pe care nu a semnat-o?

2 Acest text a fost scris pe 7 decembrie 2024. Puneți cap la cap cu ce se întâmplă astăzi...

3 LIVE Violențe la sediul BEC după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

4 „Rețeaua rusească” există și duce la Georgescu

5 Ce au descoperit hackerii ucraineni despre Călin Georgescu în computerul lui Dughin