Gică Hagi își vede visul cu ochii: investitor-surpriză la Farul
Gică Hagi s-a plâns de multe ori că nu poate face față singur cheltuielilor de la Farul și a chemat mereu prin discursurile sale oamenii de afaceri să i se alăture în proiect. După îndelungi așteptări, în care doar Ciprian Marica și Rivaldo i s-au alăturat, se pare că vocea i-a fost ascultată.
Gică Hagi pe cale să reușească să strânga mai mulți investitori alături de el. Foto Inquam Photos
Omul de afaceri Daniel Moraru, care se ocupă cu exporturi de animale în Orientul Mijlociu, a promis că va cumpăra 10% din acțiunile clubului, în schimbul unui milion de euro. Acesta i-a dat speranțe lui Hagi, declarând pentru Cancan că a mai convins câțiva afaceriști să susțină echipa de la malul mării
„Cu Gică Hagi mă știu de mai multă vreme. Suntem din același oraș. Suntem în discuții pentru 10% din acțiuni și vor fi și alți acționari tot cu pachete de 10%. Acționarii vor fi localnici. Mie nu îmi place fotbalul. Am dat de zece ori în viață cu piciorul în minge. Pur și simplu cred în Gică Hagi, cred în ce a făcut pentru Constanța“, a declarat Daniel Moraru.
Daniel Moraru susține că va veni și cu alți investitori
Acesta a mărturisit că a fost convins să vină la Farul de faptul că 800 de copii sunt îndrumați în cadrul clubului și al academiei. „Am ajuns în această postură dintr-o discuție în alta. Nu a fost o chestiune premeditată. Eu nu am știut că el are 800 de copii pe care îi pregătește. Peste două treimi din acești copii îi pregătește pro bono. Asta pentru mine înseamnă foarte mult.
Sunt și alți oameni care în urma analizei vor dori să investească în Farul, nu ca investitori strategici , ci pur și simplu ca novici, așa cum sunt și eu. Mă voi implica doar financiar. Încă purtăm discuții. În 30-45 de zile va fi totul oficial între mine și Farul Constanța“, a încheiat Daniel Moraru, pentru sursa citată.
Sursa: adevarul.ro