Ghinea: Am decis să mergem la negocierea primei forme a PNRR cu o alocare mult mai mare, probabil în jur de 135%

Ghinea: Am decis să mergem la negocierea primei forme a PNRR cu o alocare mult mai mare, probabil în jur de 135%

Guvernul a decis să meargă la negocierea primei forme a Planului Naţional de Reformă şi Rezilienţă cu o sumă mai mare decât cea alocată, probabil în jur de 135%, a declarat marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, la o dezbatere organizată de Comisia pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor.

"O noutate: am decis să mergem cu o alocare mai mult decât suma alocată României. Probabil va fi în jur de 135%. Nu suntem singura ţară care a aluat această decizie, mai sunt şi alte ţări. De exemplu, Grecia va merge pe o alocare de 144%, Cehia de 125%, Germania 124%, Ungaria 108%, Italia 107%. Deci toate aceste guverne îşi asumă ca în prima formă, forma de negociere a planului lor de rezilienţă, să permită o sumă mai mare, urmând ca, şi aceasta e foarte important, în procesul de aşa-zis cost, de analiză a costurilor, de negociere, să revenim ulterior la alocarea României, care în acest moment este de 29,2 miliarde euro", a spus Ghinea.

Ministrul a subliniat că partea complicată va fi cea de trecere "de la aspiraţii la explicarea investiţiilor", la calcularea costurilor, cu date complete, la analiza maturităţii proiectelor şi a capacităţii administrative de a implementa aceste idei.

Potrivit lui Cristian Ghinea, partea de alocări este încă în negociere interguvernamentală şi va fi analizată în această săptămână, iar fiecare plan de rezilienţă va trebui să aibă un echilibru între investiţii şi reformă, în special reformele care apar în recomandările de ţară din semestrul european, recomandările Comisiei Europene pe 2019 şi 2020.

"În acest sens, vom include reforme de genul reforma sistemului de pensii - e o recomandare în fiecare an a Comisiei europene de a face paşi spre un sistem de pensii echitabil şi sustenabil -, reforma funcţiei publice şi operaţionalizarea Codului administrativ propus şi trecut prin Parlament, acel concurs naţional pentru admitere în funcţia publică, încă neoperaţionalizat, e o reformă pe care o putem introduce şi finanţa prin PNRR. De asemenea, o serie de reforme care să vină pentru debirocratizarea relaţiei între stat şi firme, dar şi reforma companiilor de stat. Mai avem discuţii cu ministerele de linie pentru a veni şi cu alte reforme. Vă daţi seama că, dacă trecem de la 70 de miliarde euro la sub 40, urmând să revenim sub 30 până la finalul negocierilor cu Comisia, sunt deja miniştri supăraţi. Nevoile sunt mult mai mari decât sumele alocate, dar e un proces pe care ni-l asumăm şi cu care mergem înainte", a explicat ministrul.

El a semnalat că planul ce va fi propus va avea 33 de componente, grupate pe cei 6 piloni care au fost introduşi de către Parlamentul European, iar fiecare domeniu de intervenţie va avea atât reforme cât şi investiţii, precum şi jaloanele şi ţintele care trebuie realizate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”