Gheţarii din Munţii Alpi au pierdut în 2022 cea mai mare cantitate de gheaţă înregistrată vreodată
Gheţarii din Munţii Alpi au pierdut anul trecut cea mai mare cantitate de gheaţă înregistrată vreodată, a precizat joi serviciul european pentru monitorizarea schimbărilor climatice, potrivit DPA.
Gheţarii au pierdut peste 5 kilometri cubi de gheaţă, a precizat Serviciul Copernicus privind schimbările climatice, potrivit Agerpres.
Dacă această masă de gheaţă ar fi comprimată într-un cub, laturile sale ar fi de cinci ori şi jumătate mai mari decât înălţimea Turnului Eiffel.
Topirea gheţii nu este singurul record înregistrat de acest serviciu pentru anul 2022: Europa s-a confruntat de asemenea cu cea mai călduroasă vară înregistrată vreodată.
În medie, s-au înregistrat cu peste 1,4 grade Celsius mai mult decât în perioada de referinţă 1991-2000. Potrivit serviciului Copernicus, temperaturile în Europa cresc cu circa dublul mediei globale.
Vara a fost marcată de o secetă extinsă, care a afectat peste o treime din Europa şi a avut consecinţe asupra agriculturii, transporturilor şi alimentării cu energie de pe continent.
Agenţia a atribuit condiţiile aride căderilor de zăpadă sub medie din iarna precedentă şi valurilor severe de caniculă din timpul verii.
În sudul Europei, s-a înregistrat de asemenea o creştere semnificativă a numărului de zile cu „stres termic extrem”, ceea ce înseamnă că temperaturile ridicate au reprezentat un risc pentru sănătate.
În plus, radiaţia solară în Europa a fost mai intensă decât în oricare altă perioadă din ultimii 40 de ani. Situaţia a avut drept efect un potenţial peste medie pentru producţia de energie solară în multe regiuni de pe continent. Această tendinţă este preconizată să continue.
Înregistrările Copernicus au început în 1979. Serviciul privind schimbările climatice foloseşte de asemenea date colectate de staţiile de la sol, baloane meteorologice, aeronave şi sateliţi începând cu anul 1950. Statistici lunare privind temperaturile, gheaţa marină şi alte aspecte sunt publicate cu ajutorul unor analize computerizate.
Sursa: adevarul.ro