Gheorghiţă: De luni, jumătate de doză de Moderna la rapel, pentru cei care au primit iniţial tot Moderna

Gheorghiţă: De luni, jumătate de doză de Moderna la rapel, pentru cei care au primit iniţial tot Moderna

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că începând de luni, 1 noiembrie, cei care s-au vaccinat la prima schemă cu Moderna se vor putea imuniza la rapel cu jumătate de doză de vaccin de la aceeaşi firmă.

"Persoanele care au fost vaccinate la prima schemă cu Moderna vor primi la rapel jumătate de doză, şi anume 50 de micrograme, adică 0,25 ml din flacon. Celelalte persoane care au fost vaccinate la prima schemă cu Pfizer, Astra Zeneca sau Johnson&Johnson care optează pentru rapel de la Moderna vor primi o doză întreagă. Deci jumătate de doză de vaccin Moderna vor primi doar cei care la prima schemă de vaccinare au primit tot Moderna. Recomandarea intră în vigoare de luni, 1 noiembrie", a afirmat Gheorghiţă, vineri, la centrul de vaccinare de la Romexpo.

El a adăugat că specialiştii au decis, în baza recomandărilor şi studiilor ştiinţifice, că din 8 noiembrie cei care au fost imunizaţi cu vaccin de la compania Johnson&Johnson "vor avea recomandare de rapel, după minim 6 luni, de primă intenţie, cu vaccinul pe bază de ARN mesager, fie Pfizer, fie Moderna".

"Dacă optează pentru Moderna, doza va fi întreagă, adică echivalentul a 100 micrograme. La rapel, persoanele vaccinate deja cu Johnson&Johnson vor putea opta pentru acelaşi tip de vaccin. Prima recomandare este de a face un vaccin pe bază de ARN mesager, dar se permite, la opţiunea pacientului, să se administreze la rapel acelaşi tip de vaccin, Johnson&Johnson", a mai spus Gheorghiţă.

El a punctat că există, în prezent, o creştere a adresabilităţii la centrele de vaccinare.

"Am aprobat deschiderea şi redeschiderea mai multor centre de vaccinare în ultimele zile. Progresiv creştem capacitatea de vaccinare. În Bucureşti vom asigura în fiecare weekend un program prelungit în centrele de vaccinare din fiecare sector. După modelul Capitalei, sperăm ca şi celelalte judeţe să identifice cel puţin un centru de vaccinare cu program prelungit", a transmis Gheorghiţă. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor