Gheorghe Ștefan în sala de judecată: Regret faptele, mi le asum și nu voi mai face așa ceva

Gheorghe Ștefan în sala de judecată: Regret faptele, mi le asum și nu voi mai face așa ceva

Fostul primar al orașului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a susținut miercuri, în sala de judecată a Tribunalului Prahova, că regretă faptele pentru care a fost condamnat și că nu va mai comite astfel de fapte.

"Regret faptele și mi le asum. Categoric nu voi mai face ce am făcut", a spus Gheoghe Ștefan când instanța i-a acordat cuvântul în ședința în care s-a judecat recursul DNA formulat față de decizia de liberare condiționată a fostului edil, pronunțată anterior de Judecătoria Ploiești.

În finalul cuvântării sale, Gheorghe Ștefan a început să plângă și nu și-a mai continuat intervenția, mulțumind instanței care a rămas în pronunțare.

Tribunalul Prahova judecă, miercuri, contestația formulată de DNA față de decizia de liberare condiționată a fostului primar al orașului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, pronunțată pe fond de Judecătoria Ploiești.

Potrivit datelor postate pe portalul instanțelor de judecată, în data de 18 august, Judecătoria Ploiești a admis propunerea de liberare condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploiești cu privire la condamnatul Gheorghe Ștefan.

În motivarea deciziei care nu este definitivă, instanța a arătat că fostul primar a avut, pe parcursul detenției, un comportament "pozitiv", iar liberarea sa anticipată nu reprezintă un pericol pentru societate.

"Așa cum reiese din caracterizarea depusă la dosarul cauzei (...), pe întreaga durată a executării pedepsei, condamnatul a avut un comportament pozitiv, în sensul că nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat o dată, a participat la activități lucrative (13 zile câștig) și la activități socio-educative (21), astfel că instanța apreciază că acesta s-a îndreptat și se poate reintegra în societate, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate", se precizează în motivare.

Gheorghe Ștefan a fost condamnat la șase ani de detenție în dosarul Microsoft, însă Curtea de Apel Ploiești a redus, în data de 26 iunie, printr-o decizie definitivă, la trei ani și jumătate de închisoare această pedeapsă, după ce a admis o contestație la executare formulată de fostul primar, constatând că sunt incidente dispozițiile articolului 19 din Legea 692/2002 (care prevăd posibilitatea de reducere a pedepsei ca urmare a cooperării în calitate de martor pentru alte cauze asemănătoare — n.r.).

De asemenea, Gheorghe Ștefan a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București în luna aprilie la trei ani de detenție în dosarul privind finanțarea PDL.

Ulterior, în luna iulie, Tribunalul Prahova a constatat că faptele pentru care a fost condamnat Gheorghe Ștefan în cele două dosare sunt concurente și a stabilit că, în urma contopirii pedepselor, fostul primar va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de trei ani și șase luni de detenție.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

3 Așa este în America...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...