Gheorghe Ștefan, audiat la DNA în aceeaşi speţă cu Hrebenciuc

Gheorghe Ștefan, audiat la DNA în aceeaşi speţă cu Hrebenciuc

Primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, va fi audiat de procurorii DNA în dosarul privind suspiciunile de corupție de la CNA. Este vorba despre același dosar în care a fost audiat și social-democratul Viorel Hrebenciuc. Potrivit unor surse, există suspiciuni  ca Viorel Hrebenciuc ar fi intervenit la membrii CNA pentru a asigura licențierea unui post de televiziune, in favoarea primarului Piatra Neamt Gheorghe Ştefan zis Pinalti.

“Televiziunea lui Pinalti”, aşa cum a numit-o presa, este Giga TV. Aceasta şi-ar fi pierdut licenţa de funcţionare, fiind îngropată în datorii. Însă în decembrie 2013 licenţa sa a fost reînnoită.

La audieri, este chemată, totodată, și Gabriela Trepcea, membru CNA, dar și alți angajați.

Viorel Hrebenciuc a precizat, în urma audierilor, că are calitate de martor în dosarul privind plângerea făcută de PPDD în cazul preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului, precizând că a dat o declaraţie în faţa anchetatorilor privind relaţia instituţională dintre Parlament şi CNA.


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!