Gheorghe Nețoiu scapă de controlul judiciar

Gheorghe Nețoiu scapă de controlul judiciar

Înalta Curte de Casație și Justiție a revocat măsura controlului judiciar în cazul omului de afaceri Gheorghe Nețoiu, urmărit penal de DNA într-un dosar legat de dobândirea frauduloasă de la ADS a unui teren de 692 hectare plantat cu viță-de-vie.

Instanța supremă a admis o plângere depusă de Gheorghe Nețoiu și a revocat controlul judiciar impus de DNA omului de afaceri în data de 6 octombrie.

Decizia este definitivă.

Fostul deputat Dan Mihai Marian, oamenii de afaceri Gheorghe Nețoiu și Luchi Georgescu sunt urmăriți penal de DNA într-un dosar legat de dobândirea frauduloasă de la ADS a unui teren de 692 hectare plantat cu viță-de-vie. Acuzațiile sunt de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, instigare la complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, spălare de bani.

În același dosar sunt urmăriți penal Vasile Cătălin Cupșan, la data faptei secretar general al Prefecturii Vaslui și secretar al Comisiei Județene de Fond Funciar Vaslui; Gabriela Luca (fostă Stan), funcționar în Prefectura Vaslui; Daniel Prunilă, la data faptei membru al Comisiei Județene de Fond Funciar Vaslui, respectiv de director al OCPI Vaslui; Tudor Stafie, fost primar al municipiului Huși; Emanuela Mocanu (fostă Mardare), reprezentant punct de lucru Huși al unei societăți viticole.

Procurorii susțin că, în cursul anului 2007, o societate viticolă controlată de Gheorghe Nețoiu a dobândit în proprietate, în mod fraudulos, la prețuri sub valoarea de piață, suprafața totală de 692,685 ha plantată cu viță-de-vie, situată pe amplasamentul fostelor plantații ale SC Vidișamp SA Huși, județul Vaslui, teren aflat în administrarea Agenției Domeniilor Statului (ADS).

Concret, mai arată ei, în primăvara anului 2006, Gheorghe Nețoiu, în înțelegere cu Luchi Georgescu (fostă Vasile), a căutat și identificat o modalitate ilicită prin care să dobândească în proprietate, la prețuri sub valoarea de piață, suprafața de teren în cauză.

Anchetatorii spun că demersurile au fost făcute în contextul în care Gheorghe Nețoiu cunoștea că, potrivit legislației în domeniul fondului funciar, suprafețele de teren în cauză, aflate în proprietatea privată a statului și administrate de ADS, nu ar fi putut intra în proprietatea societății decât prin plata unor sume de bani, la valoarea de piață, către foștii proprietari ce deținuseră suprafețe de teren pe amplasamentul respectiv, iar cele care nu făceau obiectul solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate nu puteau fi înstrăinate de către stat, ci doar concesionate.

Astfel, Gheorghe Nețoiu i-a cerut deputatului Dan Mihai Marian ca, în schimbul unor foloase materiale, să determine persoane cu funcții "cheie" în procesul decizional legat de retrocedări (printre care se aflau și Vasile Cătălin Cupșan, Daniel Prunilă și Tudor Stafie) să îl ajute în acest demers, mai arată DNA.

Procurorii susțin că funcționarii respectivi urmau să găsească, să deruleze și să se implice într-o procedură ilicită care, sub aparența unei activități legale de retrocedare către persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri din județul Vaslui, să aibă ca rezultat obținerea în proprietate, de către societatea viticolă controlată Gheorghe Nețoiu, a celor 692,685 ha cu viță-de-vie.

DNA mai spune că Dan Mihai Marian a controlat "din umbră" procesul de retrocedare, implicându-se pe fiecare etapă (validare de către Comisia Județeană de Fond Funciar Vaslui, predare de către ADS, emitere titluri de proprietate) și cunoscând că activitatea este contrară legislației aplicabile în materia fondului funciar (documentele aflate la dosarele de retrocedare întocmite la nivelul comisiei județene sunt incomplete, necorespunzătoare situației de fapt și contrare actelor normative incidente în cazurile respective de retrocedare). Acest aspect i-a fost adus la cunoștință pe parcursul derulării procedurii, însă deputatul a insistat în demersurile ilicite față de persoanele sus-menționate pentru a finaliza procedura de retrocedare, adaugă sursa citată.

Gheorghe Nețoiu a fost implicat în dosarul transferurilor din fotbal, primind o condamnare de 3 ani și 4 luni închisoare. A ieșit condiționat din închisoare, după ce a executat un an și 9 luni închisoare.

Luchi Georgescu este proprietara producătorului de vinuri Vincon Vrancea. A fost o perioadă lungă de timp partenera de viață a lui Gheorghe Nețoiu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”