Germanii susțin ideea granițelor deschise, francezii și italienii se opun (sondaj)

Germanii susțin ideea granițelor deschise, francezii și italienii se opun (sondaj)

Francezii și italienii se opun ideii de menținere a granițelor interne ale Europei deschise, în timp ce germanii sunt în favoarea acestei idei, conform unui sondaj publicat luni de ziarul italian La Repubblica, relatează DPA. Sondajul, coordonat de institutul italian Demos, a fost realizat în perioada 13 ianuarie — 5 februarie în patru state membre ale zonei Schengen — Italia, Franța, Germania și Spania — precum și în Marea Britanie, care nu face parte din zona de liberă circulație.

Întrebați dacă libera circulație în interiorul Schengen ar trebui menținută 'fără niciun control', doar 9,8% au răspuns 'da' în Franța, față de 13% în Italia, 22,8% în Spania și 25,8% în Germania.

Opțiunea reintroducerii controalelor la frontieră 'în fața migrației și a problemelor de securitate', desființând efectiv Schengen, a fost susținută de 56,4% dintre italieni, 40% dintre francezi, 26,3% dintre spanioli și 19% dintre germani.

În Germania, 53,8% dintre respondenți au declarat că sunt în favoarea reluării controalelor numai 'în anumite circumstanțe'. În Spania, 48,2% dintre respondenți au susținut această măsură, în Franța 46,3%, iar în Italia 27,7%.

Conform sondajului, germanii sunt cei mai proeuropeni, cu 53,4% dintre ei exprimându-și încrederea în Uniunea Europeană. Procentul a fost sub 50% în celelalte țări, ajungând la 33,5% în Marea Britanie și 32,8% în Italia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin