Germania/migraţie: Liderul CSU insistă asupra introducerii unor controale mai dure la graniţe
Liderul Uniunii Creştin Sociale din Bavaria (CSU), Horst Seehofer, a declarat duminică în cursul unei reuniuni a partidului său conservator că nu întrevede nicio alternativă la aceea de a-i întoarce pe unii migranţi la graniţa germană, o măsură care îl va aduce în conflict cu cancelarul Angela Merkel, declarat o sursă a CSU, citată de Reuters.
Seehofer, care este şi ministrul de interne al Germaniei, a spus că discuţiile pe care le-a avut sâmbătă noaptea cu Merkel nu au avut niciun efect, a menţionat sursa citată.
Merkel speră că acordul convenit la Bruxelles îi va îmbuna pe aliaţii săi bavarezi, care cer o înăsprire semnificativă a politicii de imigrare a Germaniei. Acordul, convenit în cursul dimineţii de vineri după negocieri maraton între liderii din UE, prevede crearea pe bază voluntară a unor centre controlate de gestionare a migranţilor, mai întâi în Europa, iar apoi în nordul Africii.
Angela Merkel a declarat de asemenea că doreşte ca partidul său Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aliaţii săi bavarezii să continue să lucreze împreună.
"Împărtăşesc obiectivul CSU de a reduce, pe de o parte, numărul de imigranţi aduşi în Europa de către contrabandişti; pe de altă parte, împărtăşesc şi opinia că solicitanţii de azil nu pot pur şi simplu să aleagă ţara în care doresc să meargă ", a declarat duminică Angela Merkel într-un interviu acordat televiziunii germane ZDF, subliniind dorinţa de a colabora cu CSU.
Diferendele cu CSU se referă doar la modul în care să se realizeze reducerea migraţiei, nu la scopul ca atare, a precizat Merkel.
Un membru important al Uniunii Creştin-Sociale din Bavaria, formaţiunea aliată a Uniunii Creştin-Democrate a cancelarului german Angela Merkel, a salutat vineri cu precauţie acordul privind migraţia convenit de liderii europeni la summitul de la Bruxelles, nefiind însă clar deocamdată dacă partidul său consideră suficientă această înţelegere, notează Reuters şi dpa.
Liderii CSU i-au dat Angelei Merkel termen până la sfârşitul lunii iunie să găsească un acord european privind migraţia, în caz contrar ministrul de interne Horst Seehofer, din partea CSU, ameninţând că va introduce unilateral controale mai dure asupra migranţilor la graniţă. Acest lucru ar putea zgudui alianţa veche de decenii cu CDU, riscând chiar să ducă la prăbuşirea guvernului format doar de trei luni. AGERPRES/( AS - editor: Violeta Gheorghe, editor online: Adrian Dădârlat)