Germania/alegeri: Liderul social-democrat Olaf Scholz doreşte un guvern de coaliţie cu Verzii şi liberalii
Liderul Partidului Social-Democrat german (SPD), Olaf Scholz, a declarat luni că are mandatul de a conduce viitorul guvern de la Berlin după ce social-democraţii au înregistrat cel mai mare scor în alegerile parlamentare desfăşurate în ajun în Germania, el anunţând că intenţionează să formeze o coaliţie guvernamentală cu Verzii şi cu liberalii (FDP), transmit DPA, Reuters şi AFP.
Aplaudat şi întâmpinat la sediul SPD cu un buchet de flori albe şi roşii, Scholz a afirmat că electoratul german le-a transmis conservatorilor că este timpul ca ei să treacă în opoziţie, după ce s-au aflat la putere timp de 16 ani.
''Electoratul s-a exprimat foarte clar. Ei au spus cine trebuie să formeze viitorul guvern. Alegătorii au consolidat trei partide - social-democraţii, Verzii şi FDP - şi de aceea acesta este un mandat clar pe care cetăţenii acestei ţări l-au dat - acestea trei ar trebui să formeze următorul guvern'', a afirmat liderul social-democrat german.
Potrivit acestuia, blocul conservator CDU-CSU nu ''numai că a pierdut, dar a primit şi mesajul alegătorilor că va trebui să treacă în opoziţie''.
Olaf Scholz a argumentat că SPD, Verzii şi Partidul Liber-Democrat (FDP) au ''suficiente convergenţe'' pentru a forma un guvern şi a opinat că tratativele în acest scop trebuie să se desfăşoare cu ''calm şi pragmatism''.
SPD a obţinut 25,7% din sufragii, în timp ce conservatorii cancelarului la final de mandat Angela Merkel au înregistrat doar 24,1% din voturi, după patru mandate consecutive la conducerea executivului.
Atât candidatul social-democrat Olaf Scholz, cât şi conservatorul Armin Laschet au anunţat că vor să formeze viitorul guvern.
Alte două partide sunt potenţiale pretendente la participarea la guvernare - Verzii, care au obţinut 14,8% din voturi, şi FDP, care a luat 11,5% din voturi.
Pentru a evita o altă 'mare coaliţie' precum cea condusă în ultimii patru ani de Merkel, conservatorii şi social-democraţii vor trebui să-i convingă atât pe Verzi, cât şi pe liberali - partide cu agende politice extrem de diferite - să li se alăture într-o coaliţie tripartită. Este de aşteptat ca reprezentanţii Verzilor şi cei ai FDP să încerce să ajungă la o poziţie comună înainte de a începe negocierile oficiale cu cele două mari familii politice germane.
Viitorul cabinet german va fi primul după 16 ani care nu este condus de Angela Merkel. Tranziţia, care ar putea dura săptămâni sau chiar luni, este una istorică. AGERPRES