Germania: Vizita Angelei Merkel la Chemnitz, privită cu scepticism de primarul oraşului marcat în vară de tensiuni antiimigraţie
Primarul din Chemnitz a minimalizat aşteptările legate de vizita programată pentru vineri a cancelarului Angela Merkel în oraşul său, care a fost marcat în vară de tensiuni antiimigraţie, relatează dpa.
Vizita Angelei Merkel a fost anunţată drept una de promovare a toleranţei.
Întrebarea care se pune este care e scopul acestei vizite, a declarat la postul public ARD Barbara Ludwig (SPD, Partidul Social Democrat).
Potrivit acesteia, Angela Merkel (CDU, Uniunea Creştin Democrată) ar trebui să întrebe "cum poate ajuta oraşul şi ce se poate face pentru a le da mai repede de lucru refugiaţilor".
"Comunitatea a fost divizată", a menţionat Barbara Ludwig, subliniind că problemele care au stat la baza tulburărilor din oraş trebuie rezolvate.
Un german de 35 de ani ar fi fost înjunghiat şi ucis de un grup de solicitanţi de azil la 26 august la Chemnitz. Incidentul a fost urmat de proteste şi de atacuri ale extremiştilor de dreapta. Au existat informaţii că bande xenofobe au vânat persoane considerate ca având aspect de străini, însă relatările au fost contestate, în special de fostul şef al serviciului de informaţii interne, ulterior demis.
Joi, un concert al unui grup punk rock de stânga care avea loc la Chemnitz a fost întrerupt timp de peste o oră din motive de securitate după primirea unei ameninţări telefonice. Conform presei locale, formaţia care susţinea concertul, Feine Sahne Fischfilet, a mai fost vizată în trecut de proteste ale dreptei germane.AGERPRES