Germania şi Franţa oferă maşini electrice aproape gratis, cu un preț sub cel al unui abonament de telefonie

Germania şi Franţa oferă maşini electrice aproape gratis, cu un preț sub cel al unui abonament de telefonie

Cumpărătorii de automobile din Europa pot achiziţiona un vehicul electric nou nouţ pentru un preţ mai mic decât cel al unui abonament de telefon mobil iar graţie unor subvenţii generoase unele modele sunt chiar gratuite.

După ce guvernele din Germania şi Franţa, cele mai mari pieţe auto din regiune, au majorat stimulentele pentru achiziţionare de vehicule electrice, cumpărătorii au luat cu asalt reprezentanţele. Potrivit BloombergNEF, citat de Agerpres, subvenţiile acordate de cele două ţări sunt printre cele mai mari din lume.

Acest sprijin de la stat permite Autohaus Koenig, un dealer auto cu peste 50 de reprezentanţe în Germania, să facă publicitate unui contract de leasing pentru un model electric Renault Zoe care este acoperit în întregime de subvenţii. În cele 20 de zile de când a lansat oferta online, aproximativ 3.000 de persoane s-au interesat de ea şi 300 au şi semnat contractele.

“Dacă am fi avut mai mulţi angajaţi în vânzări am fi semnat chiar mai multe contracte”, spune Wolfgang Huber, director de vânzări pentru automobilele electrice la reprezentanţa Autohaus Koenig din Berlin. “Ne aşteptam la o creştere a vânzărilor în urma subvenţiilor însă această aglomeraţie chiar ne-a luat prin surprindere”, a adăugat Wolfgang Huber.

Cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Emmanuel Macron au încercat să diminueze impactul pandemiei de coronavirus asupra industriilor auto din ţările lor. Vânzările de automobile în Europa şi-au revenit mai lent în Europa decât în China sau America de Nord, ceea ce i-a presat pe decidenţi să sprijine industria auto, un domeniu important de locuri de muncă şi activitate economică.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”