Germania şi Belgia propun un nou instrument european de verificare a statului de drept
Ministrul german pentru afaceri europene Michael Roth şi ministrul belgian de externe Didier Reynders au anunţat marţi propunerea ţărilor lor de înfiinţare a unui nou instrument al Uniunii Europene pentru verificarea respectării statului de drept, transmite DPA.
Peste 20 de ţări membre ale UE au fost de acord în linii mari cu documentul de poziţie distribuit la întâlnirea de marţi a şefilor diplomaţiilor europene, a declarat Reynders, care a susţinut că ideea de continuare a procesului a întrunit sprijinul unanim.
Roth şi-a exprimat speranţa că se va ajunge la un compromis în privinţa noului instrument până la sfârşitul acestui an.
Iniţiativa germano-belgiană ar urma să creeze un mecanism de verificare colegială pentru schimbul de opinii privind implementarea statului de drept, monitorizată şi garantată în ţările membre ale Uniunii. Mecanismul se va baza pe organisme specializate existente, cum ar fi Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene sau Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei.
Sistemul ar urma să fie comparabil cu instrumente deja existente pentru verificarea respectării criteriilor economice şi bugetare ale blocului comunitar, au arătat miniştrii.
Documentul propus marţi nu prevede adoptarea unor sancţiuni împotriva ţărilor participante în virtutea acestui mecanism.
Cei doi miniştri au amintit de articolul 7 din Tratatul UE pentru sancţionarea încălcărilor statului de drept, precum şi eforturile de introducere a condiţionării plăţilor de la bugetul Uniunii de respectarea statului de drept.
DPA reaminteşte că procedura Articolului 7 a fost declanşată împotriva Poloniei şi Ungariei, ceea ce a creat tensiuni între Bruxelles şi Varşovia, respectiv Budapesta. Există însă dificultăţi în impunerea de sancţiuni unui stat conform acestei proceduri, deoarece este necesară unanimitatea tuturor celorlalţi membri ai UE. Oficialii europeni se tem de ascensiunea partidelor populiste şi naţionaliste, care ameninţă valorile europene fundamentale, remarcă agenţia. AGERPRES