Germania redeschide 16 centrale electrice pe cărbune şi petrol. Cancelarul Olaf Scolz dă asigurări că decizia este temporară

Germania redeschide 16 centrale electrice pe cărbune şi petrol. Cancelarul Olaf Scolz dă asigurări că decizia este temporară

Olaf Scholz a transmis că regretă decizia ţării sale de a porni 16 centrale electrice pe bază de combustibili fosili aflate în stare de conservare şi de a prelungi autorizaţia de funcţionare pentru alte 11 centrale, pe fondul temerilor legate de noi reduceri ale aprovizionării cu gaze naturale din Rusia, relatează Mediafax .

„Faptul că, din cauza atacului brutal al Rusiei asupra Ucrainei, acum trebuie să folosim temporar unele centrale electrice pe care le scosesem deja din funcţiune este amar”. A transmis Olaf Scholz. Cancelarul a subliniat însă că este vorba doar de o „perioadă foarte scurtă de timp”.

Scholz a insistat asupra faptului că Germania îşi menţine angajamentul de a pune capăt emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2045, mai devreme faţă de orice naţiune puternic industrializată, şi a menţionat un pachet recent de măsuri aprobat de parlament pentru a stimula implementarea energiei regenerabile, arătând că ţara sa vrea să facă tot ce poate „pentru a combate criza climatică”.

De asemenea, Scholz şi ministrul german al energiei, Robert Habeck, au exclus prelungirea duratei de funcţionare a celor trei centrale nucleare rămase în Germania dincolo de acest an, explicând că acest lucru nu ar rezolva nevoile energetice ale Germaniei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA