Germania: Raiduri cu sute de poliţişti împotriva unor suspecţi de trafic de persoane, majoritatea victimelor fiind din Republica Moldova

Germania: Raiduri cu sute de poliţişti împotriva unor suspecţi de trafic de persoane, majoritatea victimelor fiind din Republica Moldova

Aproximativ 800 de poliţişti au participat la raiduri desfăşurate în apartamente şi birouri din nordul şi centrul Germaniei într-o amplă operaţiune împotriva unor presupuşi traficanţi de fiinţe umane, a anunţat marţi poliţia, relatează dpa.

Poliţiştii au acţionat pe baza a 21 de mandate de percheziţie la Hamburg, Bremen şi în alte părţi din nordul şi centrul Germaniei începând de luni seară şi până marţi, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei.

Mai mulţi dintre suspecţi sunt acuzaţi că au făcut trafic cu persoane, în special din Republica Moldova, pe care le-au adus în Germania pentru muncă ilegală.

Mulţi dintre suspecţi ar avea legături cu mişcarea Reichsbuerger din Germania, care susţine că republica federală germană modernă este ilegitimă.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei a spus că trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 43 de ani au fost reţinuţi luni în oraşul-port Hamburg.

Doi dintre ei sunt germani, iar al treilea este rus.

Autorităţile urmează să decidă marţi dacă ei vor fi arestaţi oficial. AGERPRES


populare
astăzi

1 Platforma care l-a dat învingător pe Donald Trump în America știe cine va câștiga primul tur al alegerilor din România

2 „România e pe mâna securiștilor, a copiilor și nepoților lor. Gelu Voican Voiculescu și gașca acaparaseră hotelurile și restaurantele”

3 ALERTĂ Americanii pregătesc discret înființarea la București a unui birou al temutei agenții de forță care expulzează imigranți ilegali

4 ALERTĂ Încep să apară datele reale despre potențialul militar al Rusiei, care contrazic flagrant minciunile de acum un an sau doi...

5 Grav! O fi de capul lui? / Orban a început să se joace cu bricheta printre canistrele cu benzină din Balcani...